”Este un proiect extrem de ambiţios, un proiect care de multe ori a născut foarte multe discuţii. Mulţi spuneau că nu o să fim lăsaţi să îl implementăm, datorită faptului că vom crea concurenţă aeroportului din Sibiu sau celui din Bucureşti. Iată că este un aeroport pe care l-am pus în practică, un aeroport care s-a bazat în mare parte pe o strategie de bugetare locală, iar ceea ce cred că ar trebui să înţelegem cu toţii este că e un aeroport la început care din primele săptămâni deja a depăşit foarte multe aeroporturi ale României care sunt înfiinţate acum 50 de ani. Este chiar un record pe care m-am bucurat să îl văd. Au fost zile în care am avut peste 1.000 de pasageri care au aterizat sau decolat de pe aeroportul din Braşov. Am văzut că avem foarte multe destinaţii”, a declarat Adrian Veştea, luni seară, la TVR Info.
În ceea ce priveşte destinaţiile de pe acest aeroport, acestea sunt dictate de piaţă, spune ministrul Dezvoltării.
”Destinaţiile sunt dictate de solicitarea şi piaţa care există în judeţul Braşov. Degeaba ne-am dori noi să zburăm în anumite destinaţii, fiindcă aceste companii aeriene fac business. Ele urmăresc să aibă profitabilitate şi să nu subvenţioneze această activitate fiindcă cineva îşi propune. Le-aş recomanda celor care au astăzi astfel de supărări, să cumpere cel puţin un bilet. Să vedem că există o provocare din partea fiecărui braşovean”, a explicat Veştea.
Ministrul Dezvoltării mai spune că acest aeroport este comparabil cu alte aeroporturi din România şi chiar se situează într-un top 10 al aeroporturilor din ţară.
”Putem să comparăm aeroportul din Braşov cu aeroportul din Târgu Mureş, chiar cu aeroportul din Sibiu, cu aeroportul din Baia Mare, aeropotul din Oradea Este un aeroport care a avut un parcurs foarte bun. (…) În prezent avem funcţionare 12 ore şi funcţionează datorită alocărilor de la Consiliul Judeţean Braşov, astfel că avem o performanţă foarte bună. După primele săptămâni de funcţionare se poziţionează între primele 7-8 aeroporturi pe care le are România”, a precizat Adrian Veştea.