Vineri, 8 martie, la sediul USR Timiș s-au strâns, împreună cu șefii locali ai acestuia, și lideri din Forța Dreptei și PMP. Cele trei formațiuni, unite recent în Alianța Dreapta Unită la nivel național, au anunțat că vor avea candidați comuni și la alegerile locale.
USR, Forța Dreptei și PMP vor avea candidați comuni și la alegerile locale din Timiș
Alianța Dreapta Unită a anunțat vineri, 8 martie, că cele trei formațiuni componente – USR, Forța Dreptei și PMP – vor avea candidați comuni la alegerile locale din Timiș, ca și în majoritatea județelor și localităților. Din partea acestora, au participat la conferința de presă desfășurată la sediul USR Timiș primarul Dominic Fritz – președintele USR Timiș, Ludovic Orban – președintele Forței Dreptei și Ligia Dugulescu – președinta PMP Timiș. Cei trei au spus că principalul scop al alianței din care fac parte este să lupte cu alianța PSD – PNL.
„Iohannis încearcă, într-un ultim act de sfidare, să ne prezinte alianța PSD-PNL ca noua soluție pentru problemele românilor. În 9 iunie, românii, dar mai ales timișenii și timișorenii, vor trebui să vadă cum reacționează la această sfidare. (…) Va fi un referendum despre încercare domnului Iohannis de a păcăli românii încă o dată. Toți acești 250.000 de oameni (din Timiș – n.r.) care i-au dat un vot de încredere (la ultimele alegeri prezidențiale – n.r.), vor putea să se răzbune pentru trădarea încrederii lor. Despre asta este vorba în 9 iunie.
Vreau să o spun foarte clar. Domnul Robu nu este doar un senior naiv și ușor excentric care mai dă din când în când 10 goluri, este un pericol pentru Timișoara, un paravan pentru micii mafioți care s-au branșat la bugetul local, un paravan pentru acest «nou FSN» care încearcă reîntoarcerea la butoanele orașului, pentru a controla cine primește ce terenuri, pentru a controla societățile din subordine. În 9 iunie trebuie să oprim acest pericol!”, a spus Dominic Fritz, președintele USR Timiș.
În orice caz, cele trei formațiuni au stabilit că, în mod sigur, îl vor susține pe actualul primar Dominic Fritz la alegerile locale pentru Primăria Timișoara. Pentru listele pentru Consiliul Local Timișoara și Consiliului Județean Timiș, respectiv pentru candidatura la președinția acestuia din urmă, încă „se poartă discuții”.
Orban: „Nu îl mai recunosc pe Nicolae Robu”
Ludovic Orban, conducătorul la nivel național al Forței Dreptei, a spus că motivul principal al prezenței sale la Timișoara ar fi susținerea lui Dominic Fritz în încercarea de a obține un al doilea mandat la conducerea Primăriei Timișoara.
Totodată, acesta a declarat că nu îl mai recunoaște pe Nicolae Robu, pe care l-a descris ca o „Șoșoacă cu pantaloni.
Orban a mai fost întrebat și de un „zvon” potrivit căruia conducerea națională a PNL nu ar fi de acord cu o nouă candidatură a lui Alin Nica la președinția Consiliului Județean Timiș, deși la nivel județean s-a anunțat că cuplul Robu-Nica pentru primărie-consiliul județean este „bătut în cuie”. Orban a spus că „are informații sigure din interiorul PNL” că „decizia a fost deja luată”, lăsând de înțeles că „zvonul” ar fi adevărat.
Ligia Dugulescu, schimbare de opinie după ce „l-a cunoscut” pe Dominic Fritz
Din partea PMP, partid care în prezent este rupt între două aripi, a fost invitată la conferința de presă a fost Ligia Dugulescu, președinta filialei județene care mai are cât de cât activitate și în care ar activa „peste 1.000 de membri”.
„Sunt onorată și bucuroasă că fac parte în această echipă minunată de la nivelul județului Timiș. Mă bucur de încrederea acordată de colegi și de Eugen Tormac. Mă bucur că este un răspuns natural la alianța care are o motivație total diferită de a noastră (PSD – PNL – n.r.), de a se uni pentru putere și control politic. Pe 9 iunie avem cu toții o șansă egală să luptăm pentru România pe care o dorim. Îmi doresc ca oamenii să vadă motivația cu care politicienii vin în fața lor”, a spus și Ligia Dugulescu când a fost invitată să ia cuvântul.
Cele mai importante momente din cadrul conferinței, cel puțin în ceea ce o privește pe ea și PMP-ul, au venit la întrebările jurnaliștilor. În primul rând, a fost adus în discuție subiectul certurilor pentru putere din cadrul PMP. Acolo există mai vechiul conflict între cele două aripi: cea condusă de Tormac și cea condusă de Cristian Diaconescu, fiecare considerându-se ca fiind conducătorul „de drept” al partidului. Au exista decizii în tribunale de partea fiecăruia, dar ultima pare că ar fi de partea celui din urmă.
Pe de-o parte, Orban a vorbit despre faptul că voința „politică” a PMP ar fi de partea lui Tormac, cu toate că cea „juridică” e mai complicată. Pe de altă parte, Ligia Dugulescu nu a spus decât că așteaptă decizii definitive din partea instanțelor de judecată. Pe plan județean, însă, a spus că ea a câștigat alegerile statutare. Acces la sediu, însă, are cealaltă aripă. Acesta ar fi, potrivit ei, doar „un fleac”, pentru că PMP are în prezent mai multă „activitate pe teren oricum”.
USR, Forța Dreptei și PMP vor avea candidați comuni și la alegerile locale din Timiș
Un alt subiect la care s-a așteptat un punct de vedere din partea Ligiei Dugulescu a fost referitor la USR și la Dominic Fritz, în condițiile în care, în urmă cu patru ani, aceasta se arăta dezamăgită – puțin spus – de orientările „globaliste” ale USR-ului și de faptul că acesta „nu susține familia tradițională”. Până la urmă, după câteva încercări de a reinterpreta declarațiile din trecut, Dugulescu a recunoscut că „între timp, l-a cunoscut pe Dominic Fritz, pe soția și pe fiica acestuia” și că, astfel, și-a schimbat părerea despre el. Lidera PMP Timiș a mai spus că, oricum, partidele din Alianța Dreapta Unită au în proporție de „95%” viziuni asemănătoare, lucru reiterat și de Fritz.