Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni că trebuie să existe o dezbatere reală în ce priveşte legile educaţiei şi că este „inadmisibil” ca educaţia României să fie decisă „într-un mod opac, printr-o negociere politică” între trei partide.
„Am descoperit şi noi, pe aceste surse, în acest weekend, aşa-zisele noi proiecte ale învăţământului. Colegii mei din echipa de învăţământ şi educaţie se întâlnesc astăzi. Vor avea o întâlnire, să se uite atent pe ele, să le discute. Mi se pare inadmisibil ca viitorul României, educaţia României să fie decisă într-un mod opac, printr-o negociere politică între trei partide. Dacă domnul Iohannis vrea totuşi până la finalul celui de-al doilea mandat să lase ceva în urma dânsului, trebuie să lase nişte legi ale educaţiei scrise de profesionişti”, a arătat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Moşteanu vrea o „dezbatere reală” pe legile educației
Moşteanu, care este liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, a cerut o „dezbatere reală” în ce priveşte legile educaţiei acuzând-o pe ministrul Ligia Deca de faptul că „nu are nicio intenţie” de reformă.
„Avem nevoie de o schimbare a acestor legi, însă, ele trebuie să vină după o dezbatere reală în societate cu toţi cei implicaţi: profesori, părinţi, elevi. Nu trebuie să fie rezultatul unei negocieri politice dubioase între 3 partide, nişte legi făcute pe genunchi, pitite de ochii lumii. Doamna Deca, actualul ministru al Învăţământului, este o mare dezamăgire şi pare că n-are nicio treabă cu educaţia, nu are nicio intenţie de reformă, ci este doar cu ochii la farul călăuzitor al dânsei din punct de vedere politic, domnul Iohannis”, a spus reprezentantul USR.
Demisia sau demiterea pentru ”doctorul” Lucian Bode
Moşteanu a anunţat lansarea site-ului https://bodedemisia.ro, unde cetăţenii pot să transmită mesaje pentru demiterea ministrului de Interne.
„Dacă domnul Bode va rămâne în funcţie şi domnul Iohannis nu îi va cere demisia, USR îi încurajează pe toţi cetăţenii acestei ţări – cetăţeni care au curaj şi demnitate – să îi ceară demisia. Şi în acest sens am creat această platformă – https://bodedemisia.ro -, în care, din două click-uri, orice român poate trimite un mail civilizat domnului Bode şi domnului Iohannis”, a spus el.
De asemenea, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îşi precizeze „de urgenţă poziţia faţă de menţinerea într-o funcţie publică de nivel înalt a unui plagiator dovedit”.
„Până acum nici premierul Ciucă, nici preşedintele Iohannis nu au avut nicio reacţie pe subiect. USR îi cere public preşedintelui Iohannis să îşi precizeze de urgenţă poziţia faţă de menţinerea într-o funcţie publică de nivel înalt a domnului Bode şi ţin să îi reamintesc: Constituţia României, la articolul 80, aln. 2 spune aşa: ‘Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate’. Câtă vreme tace, domnul Iohannis nu îşi respectă mandatul constituţional şi moral pe care i l-au încredinţat cetăţenii acestei ţări”, a mai spus el.
Moşteanu a declarat că situaţia ministrului Lucian Bode nu afectează doar Partidul Naţional Liberal, ci şi „prestigiul României”, în contextul în care la finalul acestei luni ministrul de Interne ne va reprezenta la Consiliul informal JAI, unde urmează să fie discutaţi următorii paşi în vederea aderării României la Schengen.
„Nu ştiu ce credibilitate ar putea avea domnul Bode în faţa partenerilor europeni atunci când toţi ştiu că dânsul are o carieră politică ce atârnă de un fir de aţă, dânsul este dovedit plagiator. Dacă are grijă de PNL domnul Iohannis, să nu uite însă că trebuie să aibă grijă de prestigiul României, în primul rând, cât timp mai este acolo, la Cotroceni. Domnul Lucian Bode, pe lângă plagiat, este autorul eşecului aderării României la Schengen, patronul unor licitaţii cu dedicaţie la minister, omul care păstoreşte acea instituţie opacă care şantajează angajaţii Ministerului de Interne”, a adăugat el.
Moşteanu a anunţat că USR va depune moţiune simplă împotriva lui Lucian Bode şi a făcut apel la liderul PSD, Marcel Ciolacu, să susţină acest demers.
„Domnul Ciolacu este cel care va prelua funcţia de premier al acestei ţări din mai. Îl întreb pe domnul Ciolacu dacă este de acord să preia funcţia cu această zestre, această complicitate la furt. Şi vom vedea în prima săptămână din sesiune ce părere are domnul Ciolacu, ce părere au pesediştii despre domnul Bode. Pentru că vom depune moţiune simplă în prima zi din sesiune. În decembrie, vă reamintesc, PSD şi PNL l-au pitit pe domnul Bode (…). Atunci, USR şi Forţa Dreptei au depus o moţiune simplă, care, în mod abuziv, a fost respinsă, nu a mai ajuns la dezbatere şi vot. Atunci, domnul Ciolacu l-a ţinut în braţe pe domnul Bode”, a spus el.
Moşteanu a negat ipoteza unor „presiuni” din partea USR în ce priveşte decizia Comisiei de etică de la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’, dar şi existenţa unei colaborări între partid şi Emilia Şercan sau alţi jurnalişti.
„Suntem un partid care nu face ce au făcut celelalte partide. Faptul că anumiţi colegi se cunosc, poate, cu dânsa, aşa cum mă cunosc şi eu cu fiecare dintre dumneavoastră (jurnalişti, n.r.) după atâţia ani (…) este un lucru absolut firesc într-o societate normală. Dar partea de colaborare nu există”, a subliniat el.
Articolul USR cere demisia ”doctorului” Bode și dezbatere pe ”Legile Educației” apare prima dată în Pedagoteca.