UPDATE – În replică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Marius Dangă, a afirmat că liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, face mai multă politică şi mai puţină administraţie, la fel cum s-a întâmplat şi când social-democratul a condus Consiliul Judeţean în perioada 2016-2020. 

Totodată, Dangă susţine că rapoartele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) arată că lucrarea a fost efectuată conform proiectului tehnic.

„Atât rapoartele de control ale ISC, făcute la solicitarea ISC Bucureşti, dar şi la solicitarea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, cât şi verificările făcute în timpul procesului de recepţie au evidenţiat că lucrarea a fost efectuată conform proiectului tehnic. Carotele prelevate au arătat chiar un strat mai gros de asfalt decât cel din proiect. Pentru faptul că proiectul tehnic, care este opera domnului dr. ing. Maricel Popa, a fost un compromis în vederea încadrării în limitele finanţării, domnul senator ar trebui să-şi răspundă singur la întrebări. Pentru această zonă, studiile geo făcute în pregătirea proiectului au arătat că terenul din zonă are caracteristici geotehnice „influenţate negativ de creşterea necontrolată a umidităţii”. Din păcate domnul Maricel Popa face acum ceea ce a făcut şi în timpul mandatului de la Consiliul Judeţean, respectiv mai multă politică şi mai puţină spre deloc administraţie”, a declarat Marius Dangă, vicepreşedinte al CJ Iaşi.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Senatorul Maricel Popa a afirmat luni, într-un comunicat de presă, că unul din cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră judeţeană din ţară, axa Iaşi – Suceava, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, se transformă ”în cel mai mare eşec al conducerii PNL de la Consiliul Judeţean”.

Popa afirmă că o porţiune dintr-un lot al drumului Iaşi-Suceava s-a surpat şi aminteşte că a atenţionat administraţia judeţeană în mai multe rânduri cu privire la calitatea proastă a lucrărilor şi la faptul că nu sunt respectaţi paşii procedurali de construire a unui drum judeţean. 

”Risipirea banului public este o practică deja brevetată în mandatul PNL de la Consiliul Judeţean Iaşi. Am atras atenţia încă din vară că pe acest tronson sunt probleme. O porţiune de drum deja s-a surpat, la nici o lună de la recepţie. Aşa se întâmplă când lucrurile sunt făcute de mântuială şi nu se pune accentul pe calitate. Drumul nu s-a surpat din cauza căderilor de zăpadă, ci pentru că fundaţia nu a fost făcută corespunzător, nu s-a muncit sistematizat şi nu a existat diriginte de şantier care să monitorizeze permanent lucrările”, a declarat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Potrivit acestuia, dacă lucrările vor fi executate în acelaşi mod şi pe celelalte două tronsoane, atunci vor trebui alocaţi alţi bani din buzunarele ieşenilor pentru reparaţii.

Lotul 2 al drumului Iaşi-Suceava a fost recepţionat în data de 23 martie 2023, are o lungime de 20 de kilometri şi include DJ 281D Coarnele Caprei – Focuri – Gropniţa şi DJ 281 B între Coarnele Caprei şi Belceşti.

Celelalte două loturi ale drumului Iaşi-Suceava sunt în lucru şi ar trebui finalizate până la finalul acestui an.