Un șofer din Constanța a primit o amendă de 3.465 de lei, de la Poliția Locală, care depășește valoarea mașinii sale, un Peugeot din 2002, potrivit publicației Constanța 100%.

Șoferul, pe nume Aurel, a fost sancționat pentru că și-a parcat autoturismul într-o zonă unde este interzisă oprirea, lângă City Mall, potrivit procesului verbal.

Mașina, veche de peste 20 de ani, este înregistrată pe firmă. 

Agentul de la Poliția Locală a trimis o înștiințare pentru a afla cine conduce mașina, în iulie 2024, însă nu a primit un răspuns.

Astfel,  în septembrie a emis un proces verbal de contravenție în lipsă, în care s-a menționat că nu s-a comunicat numele șoferului.

În decembrie 2024, Poliția Locală a trimis un proces verbal de contravenție. Firmei i s-au aplicat 21 de puncte de amendă în valoare de 3465 de lei, pentru că a încălcat art. 105 punctul 10 din OUG 195/2002.

Procesul verbal primit de șoferul din Constanța – Foto Constanța 100%

Acesta prevede „necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice”.

În conformitate cu legislația actualizată, firmele sunt obligate să plătească întreaga sumă a amenzii. 

Cum se apară șoferul

Aurel, șoferul din Constanța, intenționează să conteste sancțiunea în instanță.

„Nu am comunicat numele șoferului pentru că nu am primit nimic, notificare, cerere, etc. O să o contest în instanță, pentru că numai Poliția Rutieră are dreptul să ceară numele șoferului.”, a spus șoferul, conform sursei citate.

„Pe mașină am dat 3.000 de lei, amenda este de 3.465 de lei.”, a adăugat el.