Un român din Constanța a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare în Norvegia, după ce a făcut parte dintr-o grupare care se ocupă cu clonarea cardurilor, conform Replica Online.

Ștefan Berechet, românul din Constanța, a luat calea străinătății în căutarea unui trai mai bun. El a ajuns în Norvegia la începutul lunii februarie a anului 2020. Întrucât nu a reușit să se angajeze, el a recurs la cerșit și furt pentru a câștiga bani.

Nu era singur, ci întâlnise un alt bărbat. Nemulțumiți de banii câștigați din aceste activități, cel din urmă s-a oferit să-i facă românului cunoștință cu alți doi indivizi. Aceștia i-au prezentat o ofertă de nerefuzat: trebuia să urmărească oameni în magazine și în momentul în care țintele efectuau plăți să țină minte codurile pin utilizate.

Pentru aceste acțiuni, Berechet obținea 1.500 – 2.000 de euro. Ulterior, își făceau intrarea alți bărbați, care se ocupau de retragerea unor sume de bani de pe cardurile furate.

Românul a plecat din Norvegia în luna martie a aceluiași an, fiind însoțit de cei cu care acționa. El a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare pentru furt calificat și fraudă fiscală de tribunalul din Oslo. 

În luna august a anului trecut, judecătorii din cadrul Curții de Apel Constanța au recunoscut decizia pronunțată de tribunalul din Oslo și au hotărât punerea în aplicare a hotărârii. Sentința nu este definitivă.