Pe data de 4 ianuarie 2025, în jurul orei 19:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în apa mării, în dana 115 a Portului Constanța – Sud Agigea, se află cadavrul unui bărbat, relatează Focus Press. 

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 69 de ani.  

Polițiștii continuă în acest caz cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.  

Potrivit sursei citate, bărbatul este din Valu lui Traian şi lucrase ca agent de pază la o firmă din port, dându-şi demisia prin octombrie – noiembrie 2024.