Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost reținut și este cercetat pentru ucidere din culpă şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, precum şi pentru trei infracţiuni de distrugere, informează News.ro.
Bărbatul a fost arestat după ce a provocat trei incendii între 18 noiembrie și 15 decembrie la aceeași locuință din municipiul Constanța, în urma cărora o femeie de 90 de ani şi-a pierdut viaţa.
„Astfel, la datele de 18 noiembrie, 8 decembrie şi 15 decembrie, acesta ar fi provocat incendii la garajul, parterul şi anexa unei clădiri situate pe strada Cuza Vodă din municipiul Constanţa. Ca urmare a incendiului din data de 8 decembrie, ar fi survenit decesul unei femei de 90 de ani”, a transmis IPJ Constanța.
Ulterior, la 16 decembrie, suspectul ar fi pătruns din nou în imobilul respectiv, cu intenţia de a sustrage şi distruge mijloace materiale de probă, au mai precizat poliţiştii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.