Ucraineanul a fost prins în flagrant, vineri, 31 mai, la Constanța, în timp ce oferea 20.000 de dolari unei persoane, pentru a facilita intrarea pe teritoriul României a unui container cu aproape 1.000 de cutii cu replici ale unor branduri renumite de încălţăminte. El a fost reţinut sub acuzaţia de cumpărare de influenţă, în formă continuată, relatează News.ro.

Suma totală pe care bărbatul o promisese era de 90.000 de dolari pentru patru astfel de containere. 

În schimb, persoana contactată urma să-şi exercite influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra funcţionarilor cu atribuţii de control din cadrul a două birouri vamale din judeţul Constanţa şi să-i determine pe aceştia să permită intrarea pe teritoriul României a containerelor.

Toate cele patru containere conţineau replici (cel puţin 990 de cutii/container) ale unor branduri renumite de încălţăminte.

„Inculpatul ar fi promis să remită pentru trei dintre containere suma de 20.000 de dolari/container, iar pentru cel de-al patrulea, suma de 30.000 de dolari”, a transmis DNA.

Bărbatul i-a dat, vineri, 31 mai, persoanei respective suma de 20.000 de dolari, ocazie cu care „procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, potrivit DNA. 

Inculpatul a fost reținut, iar sâmbătă, 1 iunie, va fi prezentat magistraţilor din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, al Gărzii de Coastă, al Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea şi al Biroului Vamal de Frontieră Constanţa.

FOTO: Hepta