Dacă măsura va fi aprobată de parlament, Ucraina ar putea câştiga peste 400 de milioane de dolari, în cel mai bun caz, prin vânzarea companiilor de utilităţi şi a celor siderurgice, precum şi a unui producător de îngrăşăminte şi a unui producător de insulină. Alte 190 de milioane de dolari pot veni din închirierea de terenuri agricole, a declarat Rustem Umerov, şeful Fondului Proprietăţii de Stat din Ucraina (PSFMU), într-un interviu acordat Bloomberg.

El a recunoscut că puţini oameni ar vrea să investească într-o ţară aflată în război, dar i-a îndemnat pe potenţialii investitori să se gândească la Ucraina ca la o investiţie de viitor, ce s-ar putea dovedi de 20 de ori mai profitabilă decât pare în prezent.

„Dacă nu le vindem anul acesta, anul viitor valoarea companiilor va fi doar imobiliară, iar anul următor doar terenul pe care se află” va mai putea fi valorificat, a recunoscut Umerov.

Printre companiile ce ar putea fi privatizate se numără producătorul de amoniac Odeski Priportovi Zavod, producătorul de titan United Mining şi Uzina de titan-magneziu de la Zaporojie, producătorul de insulină Indar şi producătorul de energie Centrenergo PJSC.

Astfel, Ucraina caută investitori suficient de curajoşi care pariază pe faptul că va reuşi să respingă invazia Rusiei, iar pentru aceasta are un discurs simplu: un risc ridicat poate oferi o recompensă mare, scrie Bloomberg.

„Există pieţe emergente şi există o piaţă de urgenţă, iar ca piaţă de urgenţă, noi suntem unici”, a declarat Umerov.

Oficialul, în vârstă de 41 de ani, este a opta persoană care preia conducerea Fondului Proprietăţii de Stat de când a fost răsturnat guvernul pro-rus al lui Viktor Ianukovici, în 2014. Are o sarcină dificilă. Niciunul dintre predecesorii săi nu a reuşit să atingă obiectivul de a vinde mari părţi din economia de stat. Doi au murit prin sinucidere, se pare, în timp ce un fost preşedinte este anchetat pentru acuzaţii de deturnare de fonduri, pe care le neagă – notează Bloomberg.

Invazia Rusiei a îngreunat situaţia. Aproape fiecare ucrainean a pierdut un prieten, o rudă sau o persoană cunoscută în urma violenţelor. Războiul a alungat din casele lor mai mult de un sfert din cei 40 de milioane de locuitori ai ţării şi a devastat sectoare întregi ale economiei prin distrugerea producătorilor din zonele ocupate, cum ar fi regiunea estică Donbas şi oraşul port Mariupol.

În timp ce guvernul se aşteaptă să obţină 6 miliarde de hrivne (162 de milioane de dolari) din vânzarea companiilor de stat în acest an, Umerov spune că ar putea obţine o sumă potenţial de patru ori mai mare, dacă planurile de vânzare şi de leasing vor putea merge mai departe. Acest lucru depinde de parlament, care trebuie mai întâi să aprobe legislaţia pentru a permite privatizarea companiilor mari şi închirierea terenurilor agricole deţinute de stat. Deputaţii sunt împărţiţi în două tabere – pro şi contra.

În cazul în care parlamentul nu reuşeşte să adopte legile necesare, alternativa ar fi ca statul să se orienteze către societăţi mixte cu alte companii de stat pentru a uşura povara asupra finanţelor publice, a explicat Umarov.

O altă sursă de venituri potenţiale este confiscarea companiilor din Ucraina care au legături cu Rusia, a adăugat el. Un exemplu este Sense Bank, controlată de Rusia, unul dintre cei mai mari creditori din Ucraina, pe care guvernul ar vrea să o naţionalizeze.

În ciuda obstacolelor fără precedent, Umerov a declarat că Ucraina are un alt avantaj: solidaritatea investitorilor şi aliaţilor care doresc să sprijine ţara pentru alungarea Rusiei de pe teritoriul său.