Compania CFR Călători a anunțat duminică, 23 aprilie, că introduce trenuri cu legături directe spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral și va suplimenta trenurile pe cele mai solicitate rute, în perioada 27 aprilie – 2 mai, potrivit unui comunicat citat de News.ro.

Potrivit CFR, în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai, în plus, faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

De asemenea, în aceeași perioadă, vor fi suplimentate trenurile pentru minivacanţa de 1 mai.

„Compania va suplimenta şi trenurile pe cele mai solicitate rute, în funcţie de disponibităţile tehnice de material rulant, cu vagoane clasă, de dormit şi cuşetă, pentru asigurarea mobilităţii pasagerilor în condiţii de siguranţă, securitate şi confort spre destinaţiile de vacanţă”, a mai transmis CFR.