Guvernul va realiza în a doua parte a anului o reformă fiscală, care este inclusă ca jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar aceasta ar putea aduce creșteri de taxe și impozite din 2026, a declarat ministrul Finanțelor Tanczos Barna la Bursa de Valori București, conform Ziarului Financiar.

„Anul acesta, în a doua parte a anului, vom avea o discuție pe reforma fiscală. Ea poate să includă și scăderi de taxe, poate sa includă și creșteri de taxe”, a spus oficialul.

„Avem această perioadă de 7 ani în care trebuie să avem o reducere a deficitului și o stabilizare a politicii fiscale”, a mai continuat acesta.

Guvernul a introdus deja noi taxe pentru acest an

Reamintim, Guvernul a eliminat o serie de facilități fiscale prin ordonanța-trenuleț adoptată la finalul anului trecut.

Concomitent, pentru acest an a reintrodus taxa pe stâlp, în valoare de 1% din valoarea construcțiilor și a majorat accizele de la începutul anului.

De asemenea, Marcel Boloș – ministrul nvestițiilor și Proiectelor Europene, tocmai a anunțat că trebuie introdusă o nouă taxă auto.

Guvernul a promis că nu va crește alte taxe în acest an, iar premierul Marcel Ciolacu a anunțat în mai multe rânduri că nu va majora TVA.

Libertatea a scris încă de anul trecut că în scenariile discutate de Ministerul Finanțelor se află creșterea TVA de la 19% la 21%.

Impozitare mai mare la salarii și pe locuințe

Presa a publicat recent o listă cu alte măsuri care sunt luate în calcul de către autorități, cea mai importantă fiind majorarea impozitului pe venit de la 10% la 12%. Dacă va fi adoptată, aceasta ar însemna reducerea salariilor pentru toți angajații din țară în cazul în care angajatorii nu vor compensa diferența.

Alte creșteri de taxe analizate sunt:

majorarea impozitului pe profit de la 16% la 19%
majorarea TVA de la 19% la 21%, menținând cote reduse doar la alimente și medicamente
trecerea la impozitarea proprietății la valoarea de piață. Legea este deja adoptată, dar aplicarea ei a fost amânată.

De ce am ajuns aici

România a ajuns în această situație după ce în ultimii trei ani a majorat și introdus în trei rânduri diverse taxe, însă cu toate acestea țara noastră a ajuns la un deficit bugetar foarte mare.

Țara noastră a terminat anul trecut cu un deficit bugetar de 8,65%, deși în proiectul de buget începuse anul cu 5%.

Cauza o constituie în special majorările de pensii a salariilor bugetarilor. De asemenea, România este în urmă cu reformele cerute prin PNRR, astfel că mai puține fonduri europene au intrat în țară.