Compania TAROM este obligată să ”facă bani din piatră seacă” dat fiind pierderile anuale de zeci de milioane de euro. Una dintre soluțiile ușor de găsit este vânzarea la fier vechi, mai precis către o companie specializată, a patru aeronave Airbus A318, recepţionate în perioada 2006 – 2007 şi care au ajuns la finalul perioadei de exploatare.

Dezmembrarea acestora a început, miercuri, în faţa hangarului TAROM de la Aeroportul Otopeni, potrivit BoardingPass, site specializat în ştiri din aviaţie. Celelalte două vor fi mutate ăn Spania în săptămânile ce urmează. Compania precizează că acţiunile fac parte din planul de redresare şi restructurare a companiei.

Celelalte două avioane de acelaşi tip vor fi mutate în săptămânile ce urmează pe un aeroport din Spania, potrivit informaţiilor BoardingPass.

”În prezent, TAROM mai operează zboruri comerciale regulate cu un Airbus A318, înmatriculat YR-ASA, însă în circa o săptămână şi acesta va fi retras din serviciul comercial. Valoarea cu care compania aeriană de stat a vândut cele patru avioane este necunoscută”, mai arată BoardingPass.

TAROM a transmis, într-un comunicat de presă, că, în cadrul planului de redresare şi restructurare a companiei, unul dintre obiectivele strategice este modernizarea flotei şi optimizarea costurilor operaţionale.

Vezi și Airbus vrea să renunțe la construirea fabricii de la Brașov

”În acest sens, aeronavele model Airbus A318 recepţionate în perioada 2006-2007, care au ajuns la finalul perioadei de exploatare, au fost scoase din serviciul comercial al companiei TAROM şi valorificate conform planificării prin vânzarea către o companie specializată în achiziţionarea de avioane aflate la finalul perioadei de funcţionare.

Transferul de proprietate a avut loc în cursul lunii octombrie, conform calendarului stabilit, iar noii proprietari desfăşoară în prezent respectivele operaţiuni de dezmembrare şi valorificare pe platforma tehnică TAROM, activităţi pentru care compania TAROM încasează contravaloarea serviciilor prestate, conform acordurilor comerciale în vigoare”, a transmis compania.

Vânzarea acestor active face parte din strategia de restructurare, care urmăreşte îmbunătăţirea performanţei financiare, reducerea costurilor de mentenanţă şi modernizarea flotei cu aeronave noi, mai eficiente şi mai prietenoase cu mediul.

”În acest sens compania a semnat în prima parte a anului 2024 primul contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 Max, care vor înnoi flota TAROM. Dorim să asigurăm publicul că toate operaţiunile se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare şi că TAROM rămâne dedicată obiectivului de a oferi servicii de transport aerian sigure, cu o flotă modernă şi eficientă”, a mai transmis TAROM.