În scrisoarea datată 17 martie 2023, directorul Biroului pentru politica de neproliferare al Departamentului Energiei, Andrea Ferkile, îi spune directorului general al Rosatom că centrala nucleară Zaporojie din Enerhodar „conţine date tehnice nucleare de origine americană, al căror export este controlat de către Guvernul Statelor Unite”.
SUA impun controale la export asupra acelor echipamente, soft-uri şi tehnologii ce pot fi utilizate într-un mod care ar putea să submineze interesele de securitate naţională ale SUA, precizează CNN.
Scrisoarea Departamentului pentru Energie vine în contextul în care forţele ruseşti continuă să controleze centrala, cea mai mare centrală nucleară din Europa, care se află într-o parte a regiunii Zaporojie pe care Rusia a ocupat-o la scurt timp după invazia sa în Ucraina, în februarie anul trecut. Centrala a fost deconectată frecvent de la reţeaua electrică ucraineană din cauza bombardamentelor intense ale Rusiei în zonă, ceea ce a generat temeri în întreaga Europă cu privire la un accident nuclear. În prezent, niciunul dintre cele şase reactoare ale centralei nu este funcţional.
Centrala este încă operată fizic de personal ucrainean, dar Rosatom este compania care o gestionează.
În acest context, Departamentul pentru Energie a avertizat Rosatom în scrisoare că este „ilegal” ca orice cetăţean sau entitate din Rusia să manipuleze tehnologia americană.
„Este ilegal, în conformitate cu legislaţia Statelor Unite, ca persoanele neautorizate, inclusiv, dar fără a se limita la, cetăţenii ruşi şi entităţile ruseşti cum ar fi Rosatom şi filialele sale, să acceseze, să deţină, să controleze, să exporte, să stocheze, să confişte, să revizuiască, să reexporte, să expedieze, să transfere, să copieze, să manipuleze o astfel de tehnologie sau date tehnice sau să dea instrucţiuni sau să autorizeze pe alţii să facă acelaşi lucru, fără ca aceste entităţi ruseşti să devină beneficiari autorizaţi de către secretarul Departamentului pentru Energie al SUA”, precizează scrisoarea americană adresată părţii ruse.
Nu este clar dacă Rosatom a răspuns la scrisoare, menţionează CNN.
Administraţia Naţională pentru Securitate Nucleară a Departamentului Energiei a confirmat pentru CNN că scrisoarea este autentică.
CNN precizează că a contactat Rosatom pentru comentarii, dar nu a obţinut deocamdată un răspuns.
Despre această scrisoare a relatat în premieră postul de ştiri RBC Ucraina.
O altă scrisoare din partea lui Andrea Ferkile este adresată inspectorului general al Departamentului pentru Energie şi este datată 24 octombrie 2022. Acest document prezintă tehnologia pe care SUA au exportat-o în Ucraina pentru a fi utilizată în centrala Zaporojie şi reiterează faptul că departamentul nu are „nicio înregistrare a vreunei autorizaţii actuale de transfer a acestei tehnologii şi date tehnice către orice cetăţean sau entitate din Rusia”.
Biroul pentru Energie Nucleară al Departamentului pentru Energie nu a ascuns nicio clipă sprijinul SUA pentru centrală şi a declarat pe site-ul său încă din iunie 2021 că „Statele Unite au contribuit la punerea în aplicare a unor noi proceduri şi operaţiuni de întreţinere a reactorului, menite să consolideze în cele din urmă securitatea energetică” în Ucraina.