Studentul de la Universitatea Ovidius din Constanţa care i-a dat foc joi, 27 iunie, profesorului său, nemulţumit de nota pe care i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. Tânărul de 21 de ani urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, transmite site-ul local Replica.
Studentul a obținut nota 4 la matematică și, de supărare, a aruncat cu spirt pe profesor, în vârstă de 70 de ani, a aprins o brichetă și i-a dat foc, potrivit sursei citate. Victima a fost rănită la un picior.
Polițiștii sosiți la fața locului l-au prins pe student și l-au dus la audieri. La finalul audierilor, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
„Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 27 iunie a.c., un student, nemulţumit de nota obţinută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Bărbatul de 21 de ani a fost condus pentru audieri şi pentru continuarea cercetărilor, iar în cursul acestei zile, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut de procurorul de caz pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat IPJ Constanța.
Ulterior, tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa. El va fi prezentat, vineri, 28 iunie, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.