Stenograme ale discuțiilor purtate de fostul patron OTV, Dan Diaconescu, cu o minoră au fost difuzate miercuri, 12 aprilie, de Realitatea Plus. În interceptările făcute de procurori, acesta e auzit cerând să-i fie adusă o fată virgină, despre care interlocutoarea spune că are 15-16 ani.

Diaconescu, 55 de ani, este acum în arest la domiciliu, acuzat de acte sexuale cu minore.

Iată discuțiile interceptate de procurori între fostul om de televiziune și minoră.

Vă avertizăm că dialogul conține limbaj licențios.

T.A.: Auzi…
Dan Diaconescu: Auzi, iubire? Scuză-mă de deranj. Mă auzi? Ia întreab-o pe fata asta, cum o cheamă pe…?
Dan Diaconescu: Pe bune? Asta e numele real?
T.A.: Da.
Dan Diaconescu: Auzi, mă? Ce bea? Ce bea de felul ei?
T.A.: Noi bem tărie, nu bem vinuri și de-astea.
Dan Diaconescu: Păi tărie. Ce tărie vreți să…?
Dan Diaconescu: Whisky sau votcă?


Dan Diaconescu: Așa, fetița mea, să mă asculți în viață, da? Că o să ai mult de câștigat.
T. A.: Da, iubirea mea.
Dan Diaconescu: Dacă nu m-ai ascultat până acum, măcar de acum încolo…
T. A.: Da, sufletul meu. Hai că de-abia aștept să vii. Să ne dezlănțuim… puterile.
Dan Diaconescu: Mi-e dor de tine. Ai avut, mă, și tu vreun orgasm ceva? Nici n-ai simțit nimic aseară.
T. A.: Aseară? Eram forță rău.
Dan Diaconescu: Ce erai? Forță? Ce nebună ești.
T. A.: Hai, că te aștept și în seara asta pentru runda a doua.
Dan Diaconescu: Pentru runda a doua…dar lasă-mă că…auzi, știi ceva? Vezi că nu mai avem din alea deloc…baloane d-alea.
T. A.: Se cumpără, se cumpără.


Dan Diaconescu: Te-ai interesat și tu de ce te-am rugat aseară?
T.A: O să mă interesez, o să vorbesc cu o prietenă.
Dan Diaconescu: Dar știi tu că mai e sau ce?
T.A: Dar tu vrei virgină, virgină?
Dan Diaconescu: Normal, ce înseamnă, virgină doar pe jumătate sau ce?
T.A: Am o fată, dar are 15 ani.
Dan Diaconescu: Păi da…legal, știi cum se zice.
T.A: 16, 17…ei, da. (….)
Dan Diaconescu: Păi și unde trăiește?
T.A: În Techirghiol, are vreo 16 ani. Ce mi-e 16, ce mi-e 17?
Dan Diaconescu: Știu, mă, dar să facem cunoștință cu ea întâi, nu vrei?
T.A: Păi hai vino în seara asta la mine să vorbim.
Dan Diaconescu: Păi și poți să o aduci și pe ea?

Ce pedeapsă riscă

Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, acuzat de acte sexuale cu minore în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile a fost plasat pe 7 aprilie în arest la domiciliu de Judecătoria Constanţa, care a respins cererea procurorilor de arest preventiv pentru 30 de zile. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a anunţat la scurt timp că a contestat decizia Judecătoriei Constanţa

Potrivit procurorilor, Dan Diaconescu a întreţinut raporturi sexuale contra unor sume de 300-400 de lei cu două surori gemene minore. Faptele au fost comise pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti, iar probele au relevat că inculpatul cunoştea vârsta persoanelor vătămate, susţin procurorii.

Anchetatorii s-au sesizat din oficiu pe 15 martie, după ce au verificat un telefon mobil, într-o altă cauză penală, și au găsit în el discuțiile dintre Diaconescu și persoana cercetată în cauza respectivă.

Dan Diaconescu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. De asemenea, pedeapsa pentru folosirea prostituţiei infantile este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, cu menţiunea că în cazul recidivei postexecutorii limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru noile infracţiuni se majorează cu jumătate.

Fostul om de televiziune nu a recunoscut faptele.

Dan Diaconescu a mai fost condamnat pentru șantaj și a fost încarcerat la Jilava. El a fost eliberat condiționat la afârșitul anului 2017, după ce a executat aproape 3 ani din pedeapsa de 5 ani și 6 luni.