Tânărul de 19 ani care a provocat accidentul din 2 Mai, sâmbătă, soldat cu decesul a doi tineri, fusese oprit în trafic cu câteva ore înainte de tragedie, iar a doua oară, în autoturism său polițiștii au găsit un joint și 4 pastile bromazepan. El a fost condus la secția de poliție, dar nu a fost testat cu drug test, a confirmat șeful IPJ Constanţa, chestor Constantin Adrian Glugă, într-o declarație făcută azi.
Prima dată, Matei-Vlad Pascu a fost oprit sâmbătă seara de polițiști, la un control de rutină, și a fost testat cu etilotestul. Rezultatul a fost negativ, iar tânărul a fost lăsat să plece.
Mai târziu, după miezul nopții, polițiștii constănțeni au fost sesizați prin apel la 112 că un șofer conduce haotic pe drumul ce leagă stațiunile Vama Veche și 2 Mai, potrivit șefului IPJ Constanța.
„Având în vedere această semnalare, autoturismul a fost dat în atenție tuturor efectivelor și au fost efectuate activități pentru localizarea autoturismului. În jurul orei 02.40, autoturismul a fost depistat de catre o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm, circulând pe DN 39 din Vama Veche. Cu această ocazie, a fost legitimat conducătorul auto și cei doi pasageri care îl însoțeau, iar în urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului, într-un pachet de țigări, a fost descoperit o țigară artizanală tip joint și o folie marcată bromazepan care conținea 4 pastile și care au fost înaintate către Brigada de combatere a criminalității Constanța pentru a se continua cercetările”, a continuat șeful Poliției Constanța.
Șoferul a fost dus cu autospeciala de poliție la sediul de Poliție din Vama Veche – 2 Mai, unde a fost testat iar cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0. A stat în secția de poliție până în jurul orei 04.30.
Cum explică Poliția că nu a fost testat cu drug test
„Din datele transmise de către polițiștii care au făcut verificările la acel moment, șoferul nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive. Tot din verificări, a reieșit că, după ce a părăsit sediului poliției Vama Veche – 2 Mai, șoferul s-a deplasat la o locație din Vama Veche unde ar fi consumat substanțe interzise, Ulterior, în jurul orelor 05.25, a avut loc și acest incident tragic”, a mai spus Constantin Adrian Glugă.
Trei poliţişti sunt vizaţi de o investigaţie preliminară, în acest caz.
„Cu privire la faptul că șoferul, în noaptea de 18 spre 19 august, nu a fost testat cu aparatul drugtest, am dispus cercetarea prealabilă a unui ofițer și a doi agenție de poliție pentru a stabili dacă există sau nu vreo abatere disciplinară”.
După accident, tânărul de 19 ani a fost testat cu drug test și avea în organism alte substanțe decât cele cele care i-au fost găsite în mașină.
„Drogurile ridicate din autoturism sunt diferite faţă de cele indicate de către aparatul drug test în urma testării la acel moment”, a precizat șeful IPJ Constanţa.
Filmul tragediei din 2 Mai
Pe 19 august, Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de pietoni lângă localitatea 2 Mai. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, iar alte 6 persoane, toate cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost lovite.
După accident, șoferul în vârstă de 19 ani a fugit, dar a fost prins de polițiști la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, el a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Băiatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile duminică, prin decizia Judecătoriei Mangalia. Decizia nu este definitivă.
În faţa anchetatorilor, acesta a spus mai întâi că a plecat de la locul accidentului pentru că a crezut că a lovit o pasăre sau o vacă.
Avocata sa, Luminiţa Popescu, a declarat jurnaliştilor că tânărul a recunoscut că a consumat droguri, dar a precizat că le-a primit în Vama Veche, unde venise la o petrecere.