Platforma de recrutare online BestJobs a lansat HIRE, un serviciu care ajută companiile să angajeze candidatul potrivit cu normă întreagă, pe proiecte sau în regim de freelancing, informează compania.
„Atragerea de talente este o provocare şi mai mare pentru companii în 2023, în contextul în care piaţa locală a muncii se confruntă cu un puternic deficit de candidaţi, atât calitativ, cât şi cantitativ, iar recrutarea pentru poziţii de experţi poate dura până la 6 luni. În aceste condiţii, BestJobs, una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, lansează HIRE, un serviciu care ajută companiile să angajeze candidatul potrivit cu normă întreagă, pe proiecte sau în regim de freelancing. Cu ajutorul consultanţilor HIRE, companiile optimizează costurile procesului de recrutare şi reduc timpul de căutări ale candidaţilor potriviţi şi cu 45%”, se arată în comunicatul platformei de recrutare.
Potrivit sursei citate, pe piaţa muncii din România, candidaţii care se găsesc cel mai greu din cauza disponibilităţii reduse sunt în sectoare precum Construcţii, HoReCa, Producţie/ Logistică sau Transporturi. La acestea, se adaugă domeniile care suferă din cauza deficitului calitativ, cauzat de lipsa de specialişti cu formare dedicată, precum IT/ Telecom, Agricultură/ Zootehnie sau Inginerie.
Procesul de recrutare arată diferit şi în funcţie de nivelul de experienţă sau de categoria de candidaţi, eforturile necesare în recrutare şi formare pentru poziţiile specializate (experţi, middle şi top management) fiind semnificative, iar costurile ridicate. Astfel, timpul mediu de angajare ajunge şi la 60 de zile în cazul „gulerelor albe” şi al poziţiilor frecvent deschise, dar poate ajunge până la 6 luni, în cazul persoanele înalt calificate („gold collars”), foarte căutate pe piaţa muncii, esenţiale în operaţiunile de business, după cum arată statisticile platformei de specialitate.
Ungaria continuă să dezvolte relații comerciale cu Rusia criminalului Vladimir Putin
„Dacă în cazul deficitului cantitativ, soluţia cel mai adesea folosită de companii este importul de forţă de muncă din ţări din afara Uniunii Europene, în cazul deficitului calitativ, rezolvarea este şi mai complicată, mai ales când dezvoltarea afacerii depinde de echipe bine pregătite şi complete. La BestJobs, sprijinim companiile să eficientizeze procesul de recrutare şi, prin serviciul HIRE, le punem la dispoziţie consultanţi dedicaţi, cu ajutorul cărora să identifice mult mai rapid şi optim candidaţii potriviţi. Până acum, companiile care au apelat la experţii HIRE au reuşit să angajeze în cel mult o lună pentru roluri pentru care înainte alocau şi 60 de zile”, a precizat Ana Vişian, marketing manager BestJobs.