Poliția națională a fost sesizată la numărul 112, în timpul nopții de joi spre vineri, că bancomatul aflat în clădirea în case se află și sediul Poliției Locale din comuna constănțeană Castelu a fost aruncat în aer. Clădirea nu era păzită, a relatat Digi 24.

UPDATE ora 16:49: Anchetatorii spun că în bancomat erau peste 100.000 lei.

„În urma verificărilor s-a constatat faptul că în bancomatul respectiv se afla suma de peste 100.000 de lei, urmând ca reprezentanții unității bancare respective să comunice suma totală care se afla în bancomat înainte de producerea exploziei”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța. 

În continuare, polițiștii îi caută pe făptași.

***

Știrea inițială: „Astăzi, în jurul orei 3.15, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bancomat din comuna Castelu a fost spart. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar bancomatul este distrus ca urmare a unei explozii”, a informat Poliția Constanța.

Potrivit Ziua de Constanța, bancomatul, care aparține BRD, era montat chiar lângă sediul Primăriei și în clădirea care găzduiește două camere ale Poliției locale din comuna Castelu. BRD anunțase recent că va veni sa ridice bancomatul pentru că oamenii nu prea îl foloseau, a relatat sursa citată.

Din primele informații, camera video de supraveghere de lângă bancomat a fost distrusă de hoți, iar la fața locului au venit și echipaje ale SRI, deoarece a fost vorba despre explozibil.

În urma incidentului nu au existat victime.

„Când am ajuns la 7.30 și am sunat directorul BRD știa problema. Lăsăm specialiștii să-și facă treaba. E un eveniment unic, de 30 de ani eu n-am văzut așa ceva, n-am avut asemenea incidente. Suntem șocați”, a declarat viceprimarul localității, Antonela Prodan pentru ziarul ReplicaOnline.

Autoritățile îi caută pe făptași pentru furt calificat, iar cercetările au fost preluate de polițiști ai Serviciului Investigații Criminale.