”Am lansat licitaţia pentru pentru Studiul de Fezabilitate şi proiectare pentru cea mai mare infrastructură velo din Bucureşti. Suntem singurul sector care a obţinut fonduri din PNRR pentru piste de biciclete (36 de milioane de lei)”, anunţă, joi seară, primarul Radu Mihaiu, pe pagina de Facebook.

Potrivit acestuia, ”este o schimbare substanţială de paradigmă a felului în care privim domeniul public şi mobilitatea urbană în secolul 21”.

”Invităm toate firmele serioase să participe, termenul limită de depunere fiind 23.05.2023”, a mai transmis primarul.