Secretariatul General al Guvernului şi Transelectrica au semnat un contract de 56,2 milioane de euro, pentru creşterea rezilienţei cibernetice, sustenabilitatea şi eficientizarea reţelei de transport al energiei electrice. Investiţiile presupun montarea în 29 de staţii electrice de transformare din totalul de 81 de staţii din reţeaua electrică de transport a unor instalaţii de producere a energiei electrice prin centrale fotovoltaice.
Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, anunţă că a semnat marţi cu Transelectrica unul dintre cele mai mari contracte de investiţie pentru modernizarea şi eficientizarea reţelei naţionale de transport al energiei electrice, în valoare de 56,2 milioane de euro.
”Cred că investiţiile strategice pentru dezvoltarea extinsă a reţelei de transport, în condiţii de sustenabilitate, alături de planuri investiţionale ambiţioase şi proiecte unice pentru România, pot combate efectele schimbărilor climatice, preveni poluarea, menţine independenţa energetică a României şi stabilitatea resurselor în regiune”, a precizat Abrudean.
Secretariatul General al Guvernului este coordonator pentru implementarea investiţiei „Eficientizarea, modernizarea şi digitalizarea reţelei naţionale de transport al energiei electrice” finanţată prin componenta REPowerEU a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Contractul semnat ieri constă în trei sub-investiţii: Instalarea de centrale fotovoltaice (CEF) şi instalaţii de stocare a energiei electrice destinate alimentării serviciilor interne instalate în staţiile CNTEE Transelectrica SA, cu o alocare de 29.557.000 de euro, Retehnologizarea SMART SA – filiala CNTEE Transelectrica SA, cu o alocare de 18.240.000 de euro şi Optimizarea reţelei de comunicaţii şi crearea unui centru de date – Teletrans SA, filiala CNTEE Transelectrica SA, cu o alocare de 8.440.200 de euro, se arată într-un comunicat oficial.
Investiţiile presupun montarea în 29 de staţii electrice de transformare din totalul de 81 de staţii din reţeaua electrică de transport a unor instalaţii de producere a energiei electrice prin centrale fotovoltaice. Investiţia este una off-grid în cadrul căreia centralele electrice fotovoltaice şi bateriile de stocare vor fi utilizate numai pentru a alimenta cu energie electrică o parte din serviciile interne ale staţiilor.