„În 2 ani de la deschiderea liniei feroviare Gara de Nord Bucureşti – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni, peste 1.000.000 călători au folosit această rută, prima rută de tren metropolitan din România: aproximativ 300.000 călători în anul 2021 şi 700.000 călători în anul 2022. Mă bucur că succesul acestei investiţii confirmă ceea ce am spus în repetate rânduri, şi anume: renaşterea transportului feroviar de călători poate şi va începe cu trenurile metropolitane, iar cea mai bună soluţie pentru rezolvarea traficului din zona Bucureşti-Ilfov, precum şi a altor zone metropolitane, o reprezintă transportul în comun, în special cel de mare capacitate, inclusiv feroviar”, a scris Scrioşteanu, pe Facebook.

El precizează că, cu ajutorul Primăriei Mogoşoaia, a creat pe această rută un punct de oprire – Parc Mogoşoaia, care este ”un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte constituirea unui parteneriat între o autoritate locală şi compania de cale ferată în scopul implementării proiectelor de infrastructură feroviară”.

Mai mult, după introducerea trenului metropolitan, a implementat, împreună cu Consiliul Judeţean Ilfov, prin preşedintele Hubert Thuma şi cu ADITPBI, o serie de acţiuni menite să crească atractivitatea liniei şi numărului de călători, introducând biletul integrat metropolitan pentru transportul de suprafaţă (autobuz, tramvai, troleibuz) + metrou + tren, care constă în utilizarea unui singur abonament ce permite călătorii nelimitate atât pentru transportul public de suprafaţă, cât şi pentru metrou şi tren (ruta Gara de Nord – Aeroport Otopeni).

”Sunt bucuros că este eficient şi din ce în ce mai folosit acest proiect, parte a Planului pentru Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti Ilfov. Vom continua şi integrarea altor rute feroviare care deservesc Regiunea Bucureşti-Ilfov, în aşa fel încât tot mai mulţi cetăţeni să aibă acces la transportul în comun, cu acest tip de abonament. Mă refer, de exemplu, la cetăţenii din Buftea, Chitila, Periş, Corbeanca, Domneşti, Vidra, Berceni, Brăneşti, Pantelimon, Dobroeşti, Voluntari (Pipera), Baloteşti, Snagov, Gruiu, Grădiştea, Moara Vlăsiei, Chiajna, Jilava”, spune secretarul de stat.

De asemenea, a continuat împreună şi realizarea unei strategii integrate de transport metropolitan, în care coloana vertebrală să fie calea ferată. Este vorba despre 16 rute: 5 trenuri urbane, 1 tren „orbital” şi 10 trenuri metropolitane, adaugă el.

„Având în vedere faptul că am modificat legislaţia în aşa fel încât să putem dezvolta acest tip de proiect şi în alte zone din ţară şi bazându-ne pe succesul acestui proiect implementat în Bucureşti-Ilfov, dezvoltăm şi vom dezvolta multe parteneriate pentru trenul metropolitan”, mai precizează acesta.