”Astăzi am participat la cea de-a treia ediţie a Summitului Solar Energy Bucharest, unde am subliniat importanţa crucială a investiţiilor în sistemul energetic naţional. Principala nevoie devine stocarea. Am evidenţiat asta raportat inclusiv la datele de duminică, o zi cu un consum foarte mic. Lipsa capacităţii de stocare poate crea dificultăţi nu doar producătorilor de energie din surse regenerabile, dar şi echilibrului sistemului energetic”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Sebastian Burduja.
Acesta anunţă că se pregăteşte la Ministerul Energiei o schemă pentru stocare prin Fondul de Modernizare, cu un buget de sute de milioane de euro.
”Sperăm să fie avizată în următorul Comitet de Investiţii al Fondului pentru Modernizare, din toamna aceasta. Avem în desfăşurare apelul de investiţii de 200 de milioane de euro, care acoperă şi investiţii în capacităţi de stocare”, a mai transmis ministrul Energiei.