După războiul comercial global declanșat de președintele american Donald Trump, prețurile a numeroase produse se vor majora cel puțin cu valoarea taxelor anunțate de administrația de la Washington.
România nu va putea evita acest fenomen al creșterii prețurilor
„Vedem deja primele efecte. Prețul aurului este în creștere, bursele din întreaga lume se prăbușesc. Este acum să vedem răspunsul Europei. Știm că toate importurile din Europa către Statele Unite vor fi taxate cu 20%. Șefa Comisiei Europene a anticipat ‘efecte cumplite’ pentru milioane de oameni și a anunțat că Bruxellesul finalizează deja primul pachet de contramăsuri, fără a da detalii despre acestea.
În ipoteze că blocul comunitar va lua o măsură similară, adică va impune o taxă de 20% la toate importurile americane, aceasta se va reflecta în prețurile unor produse precum boabe de soia, porumb, pește congelat, condimente și băuturi alcoolice. Piața auto va fi afectată, de asemenea, în contextul taxei de 25% impusă de Trump mașinilor de pe continent și al potențialei contramăsuri a Bruxellesului în acest sector”, a relatat Georgiana Iuzic, corespondent Antena 3 CNN.
România, excedent comercial în relația cu SUA
Exporturile României în SUA se ridicau la 2,2 miliarde de euro în 2024, ceea ce înseamnă 0,7% din PIB-ul țării noastre, potrivit datelor prezentate de Antena 3 CNN.
Concret, unele dintre bunurile exportate anul trecut au fost:
Produse din fier şi oţel – 217 milioane euro
Anvelope – 180 milioane euro
Tablouri şi circuite electrice – 170 milioane euro
Motoare şi pompe de lichide – 118 milioane euro
România înregistrează excedent comercial în relația cu SUA, adică valoarea exporturilor românești în Statele Unite este mai mare decât cea a bunurilor americane importate în țara noastră.
Anul trecut, România a importat din SUA:
Echipamente electrice și electronice – 380 milioane dolari
Produse agricole și alimentare – 190 milioane dolari
Mașini, reactoare nucleare și cazane – 185 milioane dolari
Echipamente optice, fotografice și medicale – 139 milioane dolari
Ca urmare a războiului comercial al administrației americane cu lumea, țara noastră va fi afectată și indirect, întrucât economia europeană cea mai lovită de tarifele lui Trump este Germania, iar Germania este principalul nostru partener comercial european.
Efectele locale și globale ale tarifelor lui Donald Trump au fost comentate la Antena 3 CNN de profesorul de economie Cristian Păun.
Cristian Păun: Trebuie să înlocuim fluxurile comerciale către SUA cu fluxuri în interiorul UE și să deschidem rute comerciale noi
„În primul și în primul rând, acest lucru va scumpi tot ceea ce vindem noi în Statele Unite. Vindem anumite lucruri, dar Statele Unite nu este o piață de export semnificativă (pentru România). La noi, cam 70-80% din comerțul exterior al României este comerț cu țările din Uniunea Europeană.
Procentul de 70-80% din comerțul exterior al României este comerț cu țările din Uniunea Europeană
Ceea ce putem noi să facem în momentul acesta ar fi o înlocuire a fluxurilor comerciale cu Statele Unite cu fluxuri comerciale în interiorul Uniunii Europene. Să nu uităm că Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate, este o piață imensă, de vreo 400 de milioane de consumatori. Este o piață similară Statelor Unite, și ca nivel de venit și ca potențial.
Nu avem altă variantă decât să valorificăm mai mult această oportunitate a prezenței noastre în piața unică, unde nu avem taxe vamale, nu avem bariere, pentru că pe asta s-a bazat procesul de integrare, pe eliminarea barierelor în calea comerțului cu bunuri și servicii.
Sunt și alte oportunități cu parteneri din afara Uniunii Europene, cum ar fi Marea Britanie, cum ar fi, de ce nu, să încercăm să creștem mai mult comerțul cu țări precum Australia, Noua Zeelandă, Canada, să deschidem noi rute de comerț. Pentru că altfel rămânem în pierdere și nu trebuie să rămânem în pierdere.
Cristian Păun: Trump amenință întreaga lume cu mitraliera taxelor, dar țeava e îndreptată spre el
De fapt, ceea ce face astăzi Trump în Statele Unite este echivalentul unei mitraliere pe care el o îndreaptă împotriva tuturor. E un război mondial declanșat de el.
Doar că el nu-și de seama că ține pușca asta cu țeava către el. Când trage cu taxele astea vamale în toată lumea, efectul se va întoarce împotriva Statelor Unite.
Eu cred că va genera destul de multe consecințe negative asupra economiei americane, foarte repede, astfel încât oamenii să înceapă să mârâie, să protesteze, pentru că vor plăti un cost imens pentru toate aceste măsuri, fără o logică economică în spate”, a spus Cristian Păun la Antena 3 CNN.
Sursa – www.antena3.ro