Școlile din sistemul privat au aproximativ 600 de posturi libere şi pot oferi salarii care ajung şi la 1.400 de euro net. Mediul și beneficiile conduc tot mai mulţi profesori spre acest sector, potrivit unei companii de recrutare.
„Sistemul privat de educaţie a prins avânt în ultimii ani în România, în contextul în care cererea pentru condiţii mai bune a crescut, atât din partea părinţilor, cât şi a personalului didactic. În mediul privat, salariile sunt dictate de cerere şi ofertă, iar instituţiile private de învăţământ, care caută să ocupe aproximativ 600 de posturi libere, pot oferi salarii care ajung şi la 1.400 de euro net. Tot mai mulţi profesori se orientează spre acest sector”, potrivit datelor centralizate de platforma Bestjobs, aceste poziţii atrăgând lunar mii de aplicări.
Vezi și Salariile profesorilor din învățământul preuniversitar vor crește cu până la 150%
Pentru un profesor sau o învăţătoare de limba germană, în Bucureşti, există o ofertă salarială cuprinsă între 1.000 şi 1.400 euro net lunar.
În plus, un profesor de limba engleză, cu o experienţă de predare 1-3 ani, tot în Bucureşti, poate câştiga şi 1.300 euro net.
În Corbeanca, aflată la circa 15 km de Bucureşti, un învăţător din ciclul primar şi preşcolar, la o şcoală acreditată şi având clase de maximum 12 elevi, poate accesa o ofertă salarială de 800 – 1.300 euro net/ lună.
Majoritatea anunţurilor vizează oraşele mari ale ţării, unde există o cerere crescută pentru şcoli şi grădiniţe private. Bucureşti (şi Ilfov) domină categoric clasamentul pe oraşe, urmat de Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara şi Iaşi, se arată în comunicatul platformei de recrutare.
„Educaţia reprezintă unul dintre domeniile cheie ale oricărei ţări, cu rol decisiv în formarea societăţii viitorului. Mediul privat a intuit foarte bine dorinţa românilor de a avea acces la o educaţie de calitate, iar acest sector s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Nu de puţine ori, profesorii şi educatorii din sistemul public aleg să lucreze în mediul privat, atraşi de salarii mai mari şi condiţii de lucru asemănătoare cu cele din Occident”, a declarat Ana Vişian, marketing manager Bestjobs.
35.000 de joburi vacante în România
La nivelul întregii pieţe a muncii, în luna mai, au fost publicate anunţuri pentru circa 35.000 de joburi, dintre care 10% în sistem remote, iar 15% hibrid. O altă caracteristică a acestei luni este că femeile au fost mult mai active decât bărbaţii. Astfel, aproape 64% dintre candidaţii care au aplicat la joburi au fost femei, iar puţin peste 35% au fost bărbaţi.
Domeniile cu cele mai multe aplicări în luna mai au fost Vânzări (94.000), Management (82.000), Financiar/ Contabilitate (50.000), IT/ Telecom (44.000) şi Call Center / BPO (39.000).
Bestjobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe platformă sunt peste 35.000 de joburi şi 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii.
Articolul Școlile private au 600 de posturi libere cu salarii de până la 1400 de euro pe lună apare prima dată în Pedagoteca.