Comisia economică, pentru industrii şi servicii din Senat l-a audiat pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în cazul insolvenței Euroins. Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce nu are pârghiile legale pentru a interveni. Extrem de zgomotos, dar fără argumente reale, senatorul PSD, Daniel Zamfir, a ținut sp se facă remarcat.

Bogdan Chiriţoiu a declarat în cadrul audierii că ”ASF a fost creat ca firmele de asigurări să nu îşi ia riscuri pe care nu le pot duce, este un reglementator prudential, cum ar fi BNR-ul, care are grijă ca băncile să nu rămână fără capital”.

”Noi încercăm opusul, noi am vrea ca băncile să aibă dobânzi mai mici, ca RCA-ul să fie mai mic. Undeva, rolurile noastre sunt complementare, lucrăm strâns unii cu alţii dar nu putem suplini unii activitatea altora, pentru că nu avem pârghii legale, eu nu pot face ce face ASF şi nici ASF nu poate face ce facem noi şi nu avem nici expertiza”, a spus Chiriţoiu.

Preşedintele comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, l-a criticat pe preşedintele Consiliului Concurenţei.

”Oamenii, dacă au văzut că funcţionează mecanismul ăsta, ei de aia şi-au permis să vină cu aceste preţuri, pentru că îşi premeditaseră foarte bine mecanismul prin care nu plătesc daunele, adun cât mai mulţi bani din piaţă, îi transfer în offshore şi statul român, prostul, să plătească. Domnule, dacă dumneavoastră spuneţi că nu aveţi ce să faceţi, daţi-vă, domnule, demisia! Să îmi spuneţi mie că la o gaură de un milliard de euro, Consiliul Concurenţei spune: ”Eu nu am ce să fac!” De ce nu aţi venit cu această avertizare de care spuneaţi de acum doi ani, imediat după falimentul Astra şi Carpatica? Aţi văzut mecanismul. (..) Domnule, dacă nu puteţi, la revedere, găsiţi-vă alt drum”, a spus preşedintele comisiei.

Bogdan Chiriţoiu a intervenit precizând că nu e intenţia şi nici căderea sa să critice activitatea ASF-ului.

”Noi avem o colaborare, ei au vrut nişte lămuriri, au văzut nişte probleme, am discutat dacă noi, cu pârghiile pe care le avem, putem să îi ajutăm să rezolve acele probleme, dar nu putem, la cele menţionate acum, nu avem pârghia şi este normal, nu este rolul nostru ăsta. S-a întâmplat ceea ce era normal să se întâmple. ASF şi-a folosit puterile lui, pe care le are. Dacă service-urile nu sunt plătite, a intervenit ASF şi a luat măsuri, dacă compania nu solvabilă, pentru că preţul mic nu e rău, e rău când nu e sustenabil. Cine vede? Se vede în solvabilitate. Asta a făcut ASF, a văzut care este situaţia. (..) Nu o să ne suprapunem, fiecare dintre noi poate să intervină pe o problemă”, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a precizat că decizia ASF a fost una corectă şi a intervenit folosind pârghiile pe care le au ei, şi pe care Consiliul Concurenţei nu le are.

 

”Aţi trăit acel episod, Carpatica-Asta, domnule, să îl repetăm după 7 ani şi să îmi spuneţi: ”Nu am ce să fac!” Nu accept eu cel puţin acest punct de vedere. Sub nicio formă. Mai ales că sunteţi într-o situaţie, domnule preşedinte, aveţi două bombiţe mari sub scaun. Le ştiţi, le simţiţi? De aia, sunteţi în legalitate sau nu?”, i-a răspuns senatorul PSD Daniel Zamfir.