Ministrul Energiei avertizează: „Există risc real de blackout în iarnă”. Un scenariu alarmant planează asupra României: țara ar putea rămâne fără energie în plină iarnă dacă va închide termocentralele pe cărbune din Oltenia, așa cum s-a angajat prin PNRR.
Acest avertisment a fost lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care a explicat la Digi24 că oprirea bruscă a capacităților pe cărbune ar putea declanșa un blackout național în condiții de ger și lipsă de vânt.
Ministrul Energiei Bogdan Ivan avertizează: „Există risc real de blackout în iarnă
În explicaţiile sale, „Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă, în care nu avem nici producție de energie solară și nici eoliană, să ajungem, conform unui studiu făcut în urmă cu 2-3 luni, în situația de a nu avea suficientă energie și de a nu putea nici importa. E un risc de blackout”, a explicat ministrul.
Mai mult, ministrul a adăugat că specialiștii au analizat patru scenarii posibile, iar unul dintre ele prevede exact această situație de colaps energetic. „Există riscul ca, într-o perioadă geroasă, cu vânt puternic și ninsoare, când nu avem deloc producție pe eoliene sau solar, să ajungem în blackout total.”
România prinsă între sancțiuni uriașe și riscul de prăbușire energetică
Ministrul Energiei a precizat că țara se află într-o situație-limită: dacă păstrează centralele în funcțiune, riscă penalități de 2 miliarde de euro din partea Comisiei Europene, dar dacă le închide, poate rămâne fără electricitate în perioadele de vârf.
În avertizarea sa, „România ar trebui să plătească aproximativ 2 miliarde de euro penalități dacă decide să păstreze termocentralele după termenul stabilit”, a spus Ivan, subliniind că este nevoie urgentă de o soluție care să evite deopotrivă amenzile și colapsul energetic.
Studiul tehnic care a convins Bruxelles-ul să redeschidă discuția
Pentru a susține renegocierea termenelor din PNRR, Ministerul Energiei și Transelectrica au comandat un studiu tehnic complex la o companie internațională, document ce a adus dovezi concrete privind riscurile pentru sistemul energetic național.
„Am comandat împreună cu Transelectrica un studiu de 6.000 de pagini, realizat în trei luni, care a demonstrat riscul real pentru România. Așa am reușit să-i conving pe cei de la Comisia Europeană să redeschidă discuțiile, după doi ani în care au refuzat orice dialog”, a declarat ministrul.
El a insistat că avertismentele nu sunt simple presupuneri: „Blackout-ul este unul dintre cele patru scenarii identificate în raportul tehnic. Nu o spun eu din auzite, ci o spun specialiștii”.
Aşadar, România s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să închidă toate centralele pe cărbune până la sfârșitul anului 2025. Decizia, luată acum cinci ani, a fost parte din angajamentele de tranziție energetică verde asumate față de Bruxelles.
Totuși, experții avertizează că în lipsa unor surse alternative stabile — hidro, nuclear sau gaze — închiderea termocentralelor poate destabiliza complet sistemul energetic în perioadele reci.
În afirmaţiile sale, „Este un moment critic. Dacă ne grăbim să închidem tot fără alternative solide, riscăm să stingem lumina în toată țara”, avertizează surse din Ministerul Energiei.
România pare prinsă acum între două pericole majore: sancțiunile financiare din partea UE și riscul unui blackout de proporții istorice.