România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește utilizarea internetului pentru cursuri sau materiale de învățare, conform unei statistici Eurostat publicate recent, de Ziua Internațională a Educației.

În 2024, doar 10% dintre utilizatorii români de internet au declarat că au apelat la educație online în ultimele trei luni, un procent de trei ori mai mic decât media europeană.

România, pe ultimul loc în UE la cursuri și materiale online. Accesarea internetului pentru învățare rămâne o provocare

La nivelul Uniunii Europene, 33% dintre utilizatorii de internet au declarat că au urmat un curs online sau au folosit materiale online de învățare în cele trei luni anterioare sondajului, în creștere cu 3 puncte procentuale față de 2023.

În țări precum Irlanda (61%), Olanda și Finlanda, peste jumătate dintre utilizatorii de internet au apelat la online pentru educație. În contrast, România înregistrează cea mai scăzută participare, cu doar 10%, urmată de Cipru (11%). Bulgaria ocupă locul trei de la coada clasamentului, cu o participare de 17%.

Vezi și: Medicul pneumolog, Beatrice Mahler: Țigările electronice pot provoca pneumonie chimică

Analizând separat criteriile, la nivel european, 18% dintre utilizatori au participat la cursuri online, iar 29% au utilizat materiale online de învățare. În România, doar 7,8% dintre respondenți au accesat materiale online de învățare, iar 3,47% au urmat cursuri online.

Sursa: edupedu.ro

Articolul România, pe ultimul loc în UE la cursuri și materiale online. Accesarea internetului pentru învățare rămâne o provocare apare prima dată în Pedagoteca.