Traficul rutier va fi restricționat în zona Peninsulară a Constanței în perioada următoare pentru a permite desfășurarea în siguranță a manifestărilor legate de sărbătoarea creștină Bobotează. În data de 4 ianuarie, între orele 18:00 și 6 ianuarie, ora 14:00, circulația, oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor vor fi interzise pe strada Arhiepiscopiei, între strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta, iar traficul va fi redirecționat pe strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și strada Revoluției din 22 Decembrie 1989.
În perioada 5 ianuarie, ora 14:00 – 6 ianuarie, ora 14:00, oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor vor fi interzise pe bulevardul Regina Elisabeta și strada Remus Opreanu, între strada Marinei și strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, precum și pe strada Marinei și în parcarea din Portul Tomis. În data de 6 ianuarie, între orele 11:00 și 14:00, traficul rutier va fi restricționat pe strada Marinei, între strada Remus Opreanu și Portul Tomis, pentru a permite participanților la procesiunea religioasă să se deplaseze în siguranță.