Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a vorbit la Interviurile Digi24 despre regula din domeniul sportului care prevede ca 40% din jucătorii prezenți pe teren la meciurile oficiale să fie români. Astfel că, șeful CNCD susține că e vorba despre discriminare și că acest lucru încalcă principiul liberei circulație a forței de muncă în UE.
„Avem această problemă în sport cu impunerea acestor cote la echipă. Într-o decizie a CJUE se spune că nu poți să impui astfel de cote. Până la urmă o să ajungem să cerem în instanță o lămurire la CJUE ca să înțeleagă toată lumea că nu se poate așa ceva”, a precizat Csaba Asztalos.
De asemenea, întrebat dacă a discutat cu ministrul Sporturilor, Eduard Novak, despre acest subiect, șeful CNCD a declarat: „Mă așteptam să existe o consultare înainte să se anunțe. Nu a fost”.
Acesta a amintit că Federația Română de Baschet obligă ca minim 2 jucători din 5 să fie de origine română. „Important ar fi ca ordinele să fie atacate de federație sau de judecători. Noi am prezentat argumente juridice. Și Spania și Franța au încercat să introducă astfel de reguli, dar li s-a spus că nu se poate. Dacă ne-am angajat să facem parte dintr-o uniune, libera circulație a forței de muncă este un principiu de bază. Ori înțelegem, ori nu înțelegem”, a explicat șeful CNCD. „Vrem să fim patrioți, putem să găsim alte soluții pentru a sprijini sportul. Sunt state, de exeplu Ungaria, care plătesc suplimente pentru cluburile sportive la care joacă mai mulți sportivi maghiari”, a adăugat el. „Vorbim de discriminarea jucătorilor din UE. Față de jucători din țări terțe, acolo ai o mai mare libertate”, a mai spus el.
Ministerul Sportului a transmis, în vara anului trecut, că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40 la sută a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă.
„Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă. Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023”, conform unui comunicat al ministerului.
Articolul Regula ca 40% din sportivi să fie români la meciurile oficiale e discriminare. apare prima dată în Jurnalul National.