Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a avut mari emoții pentru promovarea lui Dinamo în Liga 1.

Reacția surprinzătoare a lui Mihai Stoica! Oficialul a salutat revenirea „câinilor” în prima divizie, conștient fiind că derby-urile cu roș-albii vor aduce mulți bani din vânzarea biletelor.

A urmărit returul cu FC Argeș de pe telefon

„Chiar nu am fost fals (n.r- când a spus că ar vrea Dinamo în Liga). Eu am plecat din țară și nu am putut vedea returul cu FC Argeș. Dar mă uitam pe telefon și chiar am avut emoții pentru Dinamo. Asta e o premieră pentru mine.

Și dacă juca în cupele europene nu puteam… Un stelist 100% e anti-Dinamo. Cum e și un dinamovist, anti-Steaua. Dar nu în situația asta.

E surpriza anului pentru mine. Am văzut echipa la început și am văzut că erau aceiași jucători care au retrogradat. Și au retrogradat nejucând nimic. Era clar că diferența dintre Dinamo și FC Argeș nu era aia. Și nu este aia. Individual, cred că FC Argeș e superioară„, a spus Mihai Stoica la Orangesport.

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, l-a confirmat pe Stoica.

„Sunt în asentimentul lui. Pentru Dinamo, rivalitatea cu Steaua o ajută să crească. Această rivalitate va face mult bine fotbalului românesc. Dacă eram în situația lui MM, și eu țineam cu Steaua”, a zis Burcă.Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a avut mari emoții pentru promovarea lui Dinamo în Liga 1.