Sursă foto: cugetliber.ro

Pentru a reduce costurile de exploatare și pentru a menține tarifele la un nivel scăzut, RAJA a elaborat documentația pentru finanțarea cu fonduri europene a dezvoltării de parcuri fotovoltaice pentru opt locații. Aceste locații includ Sursele de apă Cișmea A, Cișmea B, Cișmea C, Cișmea II și Stațiile de Epurare Ape Uzate de la Medgidia, Mangalia, Buftea și Fetești.

La data de 30 mai, compania constănțeană a semnat un contract de finanțare (nr. 2198) cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru proiectul “Construire 8 parcuri fotovoltaice”. Valoarea totală a proiectului este de 29.257.487,42 lei și este parte a “Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa 11 – Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”, sprijinit financiar de Comisia Europeană. După parcurgerea etapelor legale, proiectul a început cu faza de proiectare și amenajare a locațiilor unde au fost instalate panourile fotovoltaice și implicit pregătirea sistemelor de susținere.

În cadrul acestui proiect au fost montate 5.793 de panouri fotovoltaice, cu o putere totală instalată de 3.186,15 kWp, distribuite în următoarele locații: Sursa de apă Cișmea A – 1.010 panouri cu o capacitate maximă de 555,5 kWp; Sursa de apă Cișmea B – 816 panouri de 448,8 kWp; Sursa de apă Cișmea C – 1.534 panouri cu o putere de 843,7 kWp; Sursa de apă Cișmea II – 810 panouri cu o capacitate de 445.50 kWp; Stația de Epurare Ape Uzate Buftea – 280 de panouri de 154.00 kWp; Stația de Epurare Ape Uzate Medgidia – 360 de panouri cu o putere instalată de 198.00 kWp; SE Fetești – 272 de panouri de 149,60 kWp și SE Mangalia – 711 panouri cu o capacitate maximă de 391,05 kWp.

Parcurile fotovoltaice reprezintă sisteme practice și ecologice de producție a energiei electrice, prietenoase cu mediul, contribuind la protejarea naturii și prevenirea încălzirii globale. Acestea nu emit gaze cu efect de seră și nu conțin substanțe toxice dăunătoare mediului. În plus, aceste proiecte contribuie la atingerea obiectivelor Uniunii Europene referitoare la producția de energie din surse regenerabile, conform Directivei UE 2018/2021.

„În contextul global al scăderii consumului de energie electrică convențională și implicit de reducere a costurilor de exploatare a instalațiilor, compania noastră face pași importanți în acest domeniu. Munca de peste doi ani a colegilor dă roade astăzi, prin reducerea consumului de curent electric din rețeaua publică și folosirea unor surse verzi, prietenoase cu mediul, de producere a energiei. Ne propunem extinderea acestui program și la alte puncte de lucru în funcție de sursele de finanțare destinate acestui domeniu”, declară directorul general RAJA SA, Aurel Presură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.