Comisarii Gărzii de Mediu Prahova anunţă că au amendat cu 100.000 de lei rafinăria Petrobrazi, operată de compania OMV Petrom, sancţiunea fiind aplicată în urma unui control, făcut ca urmare a ”numeroaselor sesizări” primite din partea localnicilor privind disconfortul olfactiv.

 

Conform comisarilor de mediu, verificarea a relevat ”apariţia unui trend de depăşire a valorilor limită” la indicatorul hidrogen sulfurat (H2S).

”Garda de Mediu Prahova a sancţionat Rafinăria din comuna Brazi cu amendă în cuantum de 100.000 lei în urma neconformităţilor constatate la controlul efectuat. Controlul a fost iniţiat ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv creat în proximitatea rafinăriei, precum şi a apariţiei unui trend de depăşire a valorilor limită la indicatorul H2S înregistrat de către echipamentele de monitorizare din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA)”, anunţă, miercuri, Garda de Mediu Prahova.

Încredere maximă, înarmat la internarea în spital

Conform sursei citate, în cadrul controlului făcut la rafinăria operată de OMV Petrom, comisarii au constatat ”nerespectarea unor condiţii din actul de reglementare, precum şi a normelor de monitorizare a surselor de emisie atmosferică”.