Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că testarea antidrog pentru copii şi adolescenţi se va face doar cu acordul părinţilor, subliniind că aceasta nu trebuie să fie „un instrument de natură coercitivă”.
„O implicare la cel mai înalt nivel ar duce lucrurile în zona de siguranţă naţională. (…) Noi vom participa cu tot ceea ce este necesar din punct de vedere al dezvoltării unui program care trebuie să aibă o componentă medicală foarte serioasă, care nu trebuie să se refere doar la testare. Testarea nu trebuie să fie generalizată, ci ţintită, exclusiv cu acordul părinţilor unui copil sau unui adolescent care urmează să fie testat. Asta este o condiţie normală. Am încercat să găsim modele şi în alte ţări. Aşa se face, testarea trebuie să fie un instrument pentru protejarea sau recâştigarea sănătăţii unui copil, nu trebuie să fie, în niciun fel, un instrument de natură coercitivă”, a spus Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă medicii de familie ar putea face testarea, Rafila a precizat că aspectul nu a fost încă discutat.
„Varianta optimă este ca testarea să fie făcută la solicitarea părintelui sau a cadrului didactic, dacă există suspiciuni (…) În cazurile pozitive trebuie confirmare şi intrarea într-un sistem de consiliere şi de soluţii terapeutice”, a adăugat Rafila.
Vezi și Ministrul de Interne ia în calcul ca elevii să fie testați pentru droguri în școli
Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Articolul Rafila: testarea antidrog pentru copii şi adolescenţi se va face doar cu acordul părinţilor apare prima dată în Pedagoteca.