Președintele Rusiei a reglementat prin lege minarea de criptomonede în toată federația, motivând prin penuria de electricitate în cea mai mare țară de pe planetă.

 

Noua lege a și fost promulgată de Vladimir Putin, după ce luna trecută liderul de la Kremlin avertizase asupra „creşterii necontrolate” a consumului de energie electrică în această activitate.

Guvernul de la Moscova și Banca Centrală a Rusiei vor decide care sunt cerinţele ce trebuie îndeplinite de persoanele fizice şi juridice pentru a mina criptomonede pe teritoriul rus.

Totodată, s-a mai stabilit că în Rusia criptomonedele nu pot fi folosite ca mijloc de plată, cu excepţia celor minate în ţară. Doar anumite persoane sau companii, trecute într-un registru special deţinut de autorităţi, vor avea dreptul de a face tranzacții cu criptomonede. De asemenea, guvernul va putea interzice orice minare de criptomonede într-o regiune anume, dacă presiunea asupra reţelei electrice va fi prea ridicată.

Rusia este în Top 3 mondial la minat criptomonede

Trebuie spus că Rusia este unul dintre „forțele mondiale”, alături de SUA şi Kazahstan, în activitatea de „minare”, operaţiune care constă în efectuarea unei serii lungi de calcule având ca rezultat producerea unei unităţi de criptomonedă. Aceste calcule cer însă și echipamente informatice puternice şi implică astfel un consum de energie gigantic.

Ce este alarmant? Creşterea necontrolată a consumului de electricitate pentru minare de criptomonede, care poate conduce la o penurie de electricitate în anumite regiuni. Acest lucru a fost deja observat în regiunile siberiene Irkuţk, Buriatia, Transbaikalia. O problemă acută şi plină de consecinţe pentru anumite companii şi oraşe”, a avertizat Putin, în iulie, la o şedinţă de guvern.

Liderul de la Kremlin a mai susținut că „aproape 1,5% din consumul total de electricitate” al Rusiei este destinat minării de criptomonede, iar procent este în continuă creștere.

cripto bitcoin pjmorgan