În perioada 26–29 octombrie 2026, profesorii de la clasă sunt așteptați să participe la cursul „Comment faire mieux sans préparer un cours différent pour chacun?” (în traducere liberă, „Cum să predai mai bine fără să pregătești o lecție diferită pentru fiecare elev?”).
Programul este rodul colaborării de tradiție dintre Casa Corpului Didactic (CCD) Constanța și Regiunea Pastorală Charleroi, un parteneriat educațional care aduce de peste treizeci de ani bune practici din pedagogie și psihologia școlară în atenția dascălilor constănțeni.
Soluții practice și instrumente pentru o clasă eterogenă
Conceput pentru cadre didactice de orice specializare care dețin un nivel mediu de înțelegere a limbii franceze, cursul mizează pe pragmatism și pe instrumente direct aplicabile la catedră. Așa cum subliniază prof. dr. Andreea-Mihaela Artagea, directorul CCD Constanța, accentul nu cade pe teorie abstractă, ci pe optimizarea timpului de pregătire și pe strategii flexibile adaptate realităților din sălile de clasă.
Pe parcursul celor patru zile de sesiuni, participanții vor explora situații reale de predare, sprijiniți de secvențe video și instrumente de lucru oferite de formatori. Printre temele centrale se numără:
- Crearea unui climat optim pentru învățare și stabilirea unor ritualuri eficiente de lucru;
- Automatizarea achizițiilor esențiale și stimularea autonomiei elevilor;
- Metode moderne de evaluare formativă și acordarea unui feedback rapid, util procesului de învățare.
La finalul programului, cadrele didactice vor pleca nu doar cu o nouă metodă de analiză didactică, ci și cu exemple concrete pentru lecții viitoare și acces la resurse educaționale deschise, oferite în mod gratuit.
Înscrierile la program se desfășoară exclusiv online, prin intermediul formularului pus la dispoziție de organizatori.
Trecutul ca o umbră: de la „scripi” la teama de a avea o voce
Când auzi însă despre metode moderne, despre autonomia elevului și despre crearea unui climat cald, gândul te duce inevitabil înapoi, în băncile clasice de altădată (clasele I–VIII). Îți amintești acele ore în care legea supremă era tăcerea absolută, iar noi trebuia să copiem mecanic, ca niște simpli scribi, ceea ce dicta învățătorul sau profesorul de la catedră. Gândirea critică nu era doar descurajată; părea uneori un delict.
Sunt răni și traume tăcute care au lăsat urme adânci. Câte destine nu s-au frânt sub greutatea unei autorități prost înțelese? Îți amintești poate de vreun coleg talentat care a fost lăsat corigent la desen doar pentru că avea mai mult har decât profesorul, un abuz meschin care l-a făcut să abandoneze școala chiar în clasa a VIII-a, strivit de o nedreptate cruntă. Fără să punem la socoteală metodele „pedagogice” de altădată, rigla pe palme sau cartea aruncată în cap, care transformau școala dintr-un spațiu al cunoașterii într-unul al terorii psihologice și fizice. Eu îmi aduc aminte.
Școala nu e a directorilor, ci a copiilor
Din fericire, inițiative precum cea de la Constanța arată că ne îndreptăm spre o altă paradigmă. Într-o notă similară, reflecțiile unor personalități precum Mircea Cărtărescu sau Gabriel Liiceanu au readus adesea în atenție faptul că învățământul are nevoie de substanță, de formarea bunului-simț și de o reîntoarcere la miezul cunoașterii, departe de birocrația rigidă.
Adevărata reformă nu va veni niciodată din hârtii ministeriale, ci din schimbarea mentalității de la catedră. Formarea continuă, prin cursuri aplicate și deschise spre dialog, reprezintă un pas mic, dar necesar, spre vindecarea acelor sechele din trecut și construirea unui viitor în care elevul are curajul să gândească liber.







Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro