Primăria din Mangalia continuă lucrările la noul stadion din oraș, care va fi omologat conform standardelor FIFA.
Primarul Cristian Radu vizitează frecvent șantierul pentru a monitoriza progresul. Recent, a fost montat gazonul sintetic, o realizare importantă pentru complex. Acest teren sintetic oferă o oportunitate excelentă pentru copiii legitimați la cluburile sportive locale de a se antrena în condiții optime.
„Lucrările de amenajare a Stadionului Municipal Mangalia continuă cu montarea gazonului sintetic la standardele cerute de FIFA, pentru a putea intra în circuitul competițional. Aceasta este una dintre ultimele etape înainte de finalizarea lucrării realizate cu fonduri guvernamentale, ceea ce înseamnă că, până la finalul anului, copiii Mangaliei legitimați la cluburile sportive din localitate își vor putea desfășura antrenamentele de pregătire aici”, a declarat Cristian Radu.