”Am continuat programul de modernizări vagoane, chiar şi modernizările locomotivelor, avem probleme tehnice de a nu scoate la timp unităţi reparate.  (…) Mai departe, ce vrem să facem: este clar că perioada trenurilor cu locomotivă şi vagoane este depăşită. În afară de faptul că ARF este intermediarul între noi şi Guvern, deci noi luăm subvenţia de la ARF, este şi orgamismul abilitat cu achiziţii de material rulant nou şi a derulat şi derulează în continuare achiziţiile în ceea ce priveşte trenurile, este clar că CFR Călători nu poate aştepta achiziţia ARF-ului. Am contactat Banca Europeană de Dezvoltare BERD, s-au depus documentaţiile necesare şi aşteptăm finanţarea şi în colaborare cu BERD şi cu uzine mari producătoare, intenţionăm să achiziţionăm în jur de 30 de rame noi. BERD nu finanţează decât achiziţiile de material rulant nou”, a declarat Preoteasa, care a precizat că o altă variantă era ca societatea să cumpere trenuri second hand.

De asemenea, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat pe 6 aprilie 2023 contractele de finanţare pentru cele trei proiecte din PNRR pentru material rulant: 20 de trenuri electrice noi, 12 rame cu hidrogen şi 16 locomotive electrice. Spre deosebire de sectorul rutier, unde finanţarea din PNRR este din împrumuturi, pentru domeniul feroviar PNRR asigură granturi, bani gratis, nerambursabili.

Pentru cele trei proiecte pentru achiziţia de material rulant, finanţarea efectivă din PNRR este de peste 1,5 miliarde lei/300 de milioane de euro: 550 milioane lei pentru 20 de trenuri electrice noi, 520 de milioane lei pentru 12 trenuri cu hidrogen şi 370 de milioane lei pentru 16 locomotive noi.

În total, adăugând cofinanţarea de la buget, cele trei proiecte au o valoarea de 2,3 miliarde lei.