„Există democraţie în România şi mă bucură acest lucru. Cât timp sunt o persoană publică, voi face tot ce ţine de mine să fie democraţie consolidată în continuare în România. Este un instrument, pe care îl foloseşte Opoziţia. Eu cred că cel mai bun instrument era moţiunea de cenzură. Atunci coagulezi Opoziţia. Nu s-a reuşit acest lucru. Nu din cauza PSD, presupun. Vom aştept decizia Curţii Constituţionale. O să fac o solicitare, poate venim cu termenul mult mai devreme, dar acest lucru a fost luat în calcul. Eu am fost ferm convins că vor face această sesizare”, explicat Marcel Ciolacu, întrebat ce implicaţie ar putea avea o eventuală amânare a pachetului măsurilor fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, vineri la Hunedoara.
Liderul PSD a mai spus că reformele, inclusiv cele fiscale, au fost trecute în PNRR, iar planul a fost conceput în perioada guvernării USR-PNL-UDMR. Prin urmare, Ciolacu a întrebat partidele din Opoziţie dacă au o problemă cu lupta împotriva evaziunii fiscale.
„Întrebarea mea, în schimb, este alta. Ştiţi că toate măsurile pe care le-am luat eu presupun că nu au nimic împotrivă cu combaterea evaziunii fiscale în România şi a prinderii hoţilor şi să îi băgăm în închisoare. Dacă au vreo problemă, îi rog să iasă să spună că au o problemă cu înăsprirea legislaţiei în ceea ce priveşte combaterea evaziunii. Dacă au o problemă că, în sfârşit, un partid şi un prim-ministru, într-o coaliţie cu PNL, s-au hotărât să-şi asume reforma statului român, atunci îi rog frumos să iasă să spună că nu doresc reformă. Măsurile fiscale, să mă iertaţi, dar sunt trecute în PNRR, nu-s trecute de Ciolacu, sunt trecute de către altcineva. Eu încerc să respect promisiunile făcute Comisiei Europene, să îndeplinim reformele şi ce încerc cel mai mult este să creez un mediu concurenţial corect în zona privată. Nu putem să avem excepţii la excepţii. Nu putem – pentru unii sunt impozite, pentru alţii sunt privilegii mai mari”, a completat Ciolacu.
Curtea Constituţională a României a stabilit că va dezbate pe 18 octombrie sesizarea USR şi a Forţei Dreptei pe legea privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, act normativ pe care şi-a asumat răspunderea Guvernul în Parlament.
USR şi Forţa Dreptei au depus, vineri, la Curtea Constituţională sesizarea care vizează legea privind unele măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament. Documentul este semnat şi de către doi parlamentari liberali, Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină.