Dacă, potrivit expertizei Elenei Lasconi, fructele trebuie mâncate imediat după cules, „pentru că au energie două ore de când sunt rupte”, erorile merită și ele să fie recunoscute repede.

UPDATE: Elena Lasconi, în mod prompt, a atribuit corect sursa informațiilor din postarea sa.

Elenei Lasconi: Când am greșit o virgulă, ca ziariști, în măsura radiațiilor de la Muzeul Antipa, am corectat și ne-am cerut scuze imediat. Oamenii au înțeles și ne ironizează și după 8 ani, ceea ce și merităm, că am greșit. Așa să-mi rămână numele de caraghios.

În cazul de azi, Elena Lasconi poate corecta pe loc. Și chiar se va trece peste, pentru că nu e mare scofală.

Președinta USR a lansat pe Facebook o critică meritată la adresa autorităților, după ce a devenit publică o operațiune masivă de manipulare pe TikTok. Unii dintre „adrisanții” postării nu vor citi acum, că e vineri după-amiază și probabil șefimea ANCOM nu mai lucrează. E săptămână scurtă de lucru. Ne apărăm țara de luni încolo.

În acest timp, mii de mesaje, din zeci și zeci de conturi TikTok cu mare audiență, unele crescute ca Făt-Frumos, folosesc o tactică de o prospețime absolută:

Prima dintre noutăți e aceea că ”Putin” se adresează direct românilor în mesaje, spunând că ne înțelege amarul, că știe că e iubit la noi și ne avertizează să plecăm repede din țară, dacă Rusia va ataca.
A doua noutate: ”Putin” de pe TikTok invocă un viitor război între Rusia și UE. Nu între Rusia și NATO, ca până acum. SUA este evitată în mesaje și ura este mobilizată la adresa Europei.

Lasconi atrage atenția că tactica a trecut pe sub radarul autorităților. Numai că lidera USR uită să spună de unde știe despre acest fenomen. Informația nu a căzut ca merele din pom, știrea nu a răsărit natural, prin fotosinteză, ea este rezultatul muncii jurnalistei HotNews Claudia Pîrvoiu.

Ziarista a documentat, în timp, sute de mesaje, cu tiparul lor specific, și zeci de conturi cu sute și sute de mii de urmăritori.

Reflexul Elenei Lasconi de a „lua” fără să atribuie este rezultatul culturii politice din România, unde rareori „establishmentul” administrativ, politic sau chiar cultural atribuie lucrurile bune făcute de jurnaliști. Nu se citează decât atunci când reporterii sunt muștruluiți. Această distanță critică față de presă e și ea obligatorie. Dar atribuirea, și la critică, rămâne o regulă într-o lume civilizată.

A indica de unde știi ceva, că TikTok s-a reactivat într-un mod percutant, în acest caz, nu semnifică generozitate la adresa efortului cuiva, ci respect pentru oamenii cărora te adresezi. Rămâne ca ei să cântărească dacă sursa ta e de încredere sau nu.