Senatorul PNL Vasile Blaga a intervenit, luni, în dezbaterea publică privind formarea noului guvern, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care se desfășoară negocierile dintre partide.

Potrivit unei declarații oferite la Parlament, a Senatorului PNL: „România trebuie să prezinte un plan viabil, la Bruxelles, pentru că altfel o să avem mari probleme și domnul Bolojan a prezentat foarte bine situația”.

Declarația face trimitere la presiunile tot mai mari asupra autorităților române pentru transmiterea unui set coerent de măsuri bugetare și fiscale, solicitate de Comisia Europeană în contextul depășirii pragului de deficit bugetar.

PNL

Critici față de scenariile „promovate pe surse” și avertisment privind consecințele

Blaga a criticat ferm modul în care se vehiculează informații despre scenarii guvernamentale în spațiul public, fără o asumare oficială din partea partidelor implicate.

„Eu cred că toate partidele care participă la negocieri ar trebui să fie un pic mai serioase. Acest fel de a da pe surse fel și fel de știri nu face bine românilor, oricum sunt cu nervii întinși la maximum”, a declarat senatorul liberal.

În ultimele zile, au circulat în presă mai multe informații pe surse privind o eventuală nouă rocadă la guvernare sau introducerea unui premier tehnocrat. Variantele nu au fost confirmate oficial.

Vasile Blaga: Trebuie să fii fraier să faci rocadă a doua oară

Referindu-se la ipoteza reluării modelului rocadei premierilor, aplicat deja o dată în structura guvernamentală anterioară, Blaga a răspuns tranșant: „Nu am pus condiții, noi, știți foarte bine, dar, mă scuzați, acum o să spun un cuvânt nepotrivit, trebuie să fii fraier ca a doua oară să faci o rocadă”.

Prin această afirmație, senatorul PNL a exprimat o opoziție fermă față de reluarea unui mecanism considerat deja ineficient sau inadecvat, mai ales în contextul crizei economice actuale și al presiunilor internaționale pentru reforme structurale.

Vasile Blaga a reamintit faptul că, potrivit Constituției, responsabilitatea desemnării unui nou premier aparține șefului statului.

„Președintele nu scapă de această povară și trebuie să nominalizeze un premier”, a declarat senatorul.