Persoanele obeze îți iau mai multe zile libere de la serviciu, arată un studiu european. Astfel, persoanele cu probleme de greutate sunt mai predispuse să își la concediu medical, în comparație cu persoanele care au o greutate normală.
Cercetarea a fost realizată de Institutul de Studii Avansate din Viena și a inclus răspunsuri de la peste 120 de mii de persoane din 26 de țări. Datele au fost analizate în baza Indicelui de Masă Corporal, zis și IMC, și până să trecem la cifre, aș vrea să vedem cum ne raportăm la aceste valori.
Pratic, IMC este un număr stabilit în baza unui calcul dintre înalțimea și numărul de kilograme ale unei persoane. Este un indicator oficial de calculare a greutății ideale pentru o înălțime dată. Sunt multe site-uri care fac acest lucru pentru dumneavoastră. Introduceți acolo datele și vă puteți aflați indicele.
Subponderalii vor avea un indice de 18,5 sau mai puțin, cei cu o greutate normală valori între 18,5 și 25, supraponderalii între 25 și 30, iar cifrele care depășesc 30 deja intră la categoria de obezitate de diferite grade.
Vezi și Medic psihiatru: O parte dintre noi apelăm la mâncare pentru ameliorarea stresului
Certetătorii de la Viena spun că persoanele cu un IMC, între 25 și 30, considerate supraponderale, sunt cu 12% mai predispuse să fie absente de la serviciu, din cauza faptului că nu se simt bine. Situația devine și mai gravă pe măsură ce IMC-ul crește: cei cu un indice între 30 și 35 sunt cu 36% mai susceptibili să lipsească, iar cei cu un IMC între 35 și 40 sunt cu 61% mai înclinați să își ia concediu medical. Iar în ceea ce privește angajații cu un indice de peste 40, acestea sunt cu 147% mai predispuși să fie absenți de la muncă. Aceste date sunt reprezentative pentru peste 147 de milioane de oameni aflați în câmpul muncii, conform studiului.
Dar pe lângă faptul că persoanele cu un IMC mai mare pare să influnțeze cât de des cer angajații zile de concediu medical, mai discutăm despre un aspect: anume, perioada petrecută în concediu este mai lungă. Cei cu un IMC între 30 și 35 sunt cu 38% mai predispuși să fie absenți pentru mai mult de o săptămână. Procentele cresc alarmant pentru cei cu un indice între 35 și 40, undeva la 52%, iar pentru cei cu un IMC de peste 40, avem un procent de 121%.
Liderul studiului trage un semnal de alarmă și aduce în atenția noastră consecințele masive ale obezității asupra sănătății și asupra mediului economic.
Ea îndeamnă autoritățile să acționeze decisiv pentru a combate această problemă de sănătate publică. Oamenii de știință subliniază necesitatea de a lua măsuri bazate pe dovezi pentru a lupta împotriva obezității, un fenomen în creștere care, fără îndoială, va avea efecte pe termen lung asupra productivității și economiei. Aceasta este o problemă globală care necesită o soluție coordonată și eficientă.
Articolul Persoanele obeze îți iau mai multe zile libere de la serviciu apare prima dată în Pedagoteca.