Ministrul Muncii anunță că după noua lege a pensiilor, un român care a muncit pe salariul minim timp de 35 de ani, va avea o creştere a pensiei de peste 80%.

 

Simona Bucura Oprescu a declarat miercuri că orice cetățean român care a muncit pe salariul minim pe economie măcar trei decenii și jumătate va avea o creştere a pensiei de la 1.281 de lei, cât este în prezent indemnizaţia minimă socială, până spre 1.900 de lei, datorită punctelor de stabilitate:

Diferenţa o reprezintă punctele de stabilitate, punctele care se dau pentru anii lucraţi peste 25 de ani şi, dacă privim împreună simulările pe care colegii de la Casele de Pensii Publice le-au făcut, vom vedea că în special în zona pensiilor mici vom avea o creştere semnificativă”, a spus ministrul Muncii, la Prima News.

Beneficii și pentru cei ce au cotizat 40 de ani

Tot Simona Bucura Oprescu a explicat că: „Anii sub 25 de ani nu sunt ani care aduc puncte suplimentare. În momentul acesta, în legea pensiilor avem un stagiu minim de 15 de ani, un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi avem şi o altă noutate în lege, cei care au stagiu de cotizare de 40 de ani pot să iasă la pensie, după noua lege, fără nicio penalitate, adică dacă eşti bărbat, ai început la 20 de ani, vârsta maximă limită de pensionare este 65 de ani, poţi să ieşi la 60 de ani fără nicio penalitate. Este foarte important ca pensionarii să ştie acest lucru, mai ales pensionabilii, să îşi facă planificarea carierei şi a vieţii în funcţie de acest lucru”, a mai anunțat ministrul Muncii.