Sursă foto: Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră din Constanța au oprit pe DN 38, în Agigea, un bărbat care conducea un autoturism neînmatriculat cu numere false. În cadrul unei acțiuni pentru prevenirea infracționalității transfrontaliere, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra autoturismului condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Verificările au arătat că autoturismul avea modificări vizibile a seriei de șasiu, marcate pe caroserie.

„Au fost efectuate verificări suplimentare, iar colegii noștri au identificat seria de șasiu a autoturismului inscripționată în fabrică, constatând astfel că vehiculul figurează ca fiind radiat din circulație, iar numerele de înmatriculare aplicate sunt false”, au declarat reprezentanții instituției.

În cauză se investighează săvârșirea infracțiunilor de “pune în circulație un vehicul neînmatriculat” și “conduce un vehicul cu numere de înmatriculare false”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.