Curtea de Apel Constanța va lua în discuție, pe data de 11 septembrie 2024, al doilea termen în procedura de cameră preliminară al dosarului în care Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată pentru cumpărare de influență, după ce a fost de acord să plătească un comision de 20% unui antreprenor care îi promitea că îi va aduce 800.000 de lei de la Secretariatul de Stat pentru Culte în vederea renovării unor biserici. 

În 2020, Teodosie Petrescu a scăpat la Înalta Curte de un dosar de fraudă cu fonduri europene, iar în 2014 DNA – Serviciul Teritorial Constanța a clasat un dosar în care înaltul prelat fusese vizat vreme de 5 ani pentru luare de mită.

Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie este un personaj controversat, care s-a remarcat prin declarații care au intrat în conflict nu doar cu realitățile societății românești din secolul XXI, ci și cu poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române.

ÎPS Teodosie Petrescu a susținut public că:

„O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit”
„Bărbații fără barbă sunt ciuntiți”
Victimele violenței domestice „trebuie să își ducă crucea”
„Mama care face avort este o criminală”
„Soții să aibă maximum două întâlniri intime pe săptămână”
„Boala este urmare a păcatului”.

Clericul nu a făcut aceste afirmații ca simplu cetățean, cu drept la opinie personală, ci din funcția de Arhiepiscop al Tomisului, din care impune o direcție de gândire, intrând în conflict în acest fel cu poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române.

De fiecare dată când ÎPS Teodosie scotea o asemenea „perlă”, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, teologul Vasile Bănescu, încerca să explice publicului că opiniile Arhiepiscopului nu sunt împărtășite de BOR.

„Ignoranţa e urmarea păcatului prostiei”, îl parafraza Bănescu pe Teodosie, fără să îl numească, dar păstrând aceeași formă sentențioasă a mesajului transmis de înaltul prelat.

Cu două săptămâni înainte de invazia Rusiei în Ucraina, care a avut loc pe 24 februarie 2022, ÎPS Teodosie declara că „domnul Putin nu e negru așa cum îl prezintă toată lumea”.

După începerea războiului, pe 20 aprilie 2022, într-un moment în care trupele lui Vladimir Putin bombardau intens orașele Harkov și Kiev, ÎPS Teodosie și-a menținut poziția de laudă față de liderul de la Kremlin: „Dar ce? A luat ctitoriile, le-a mitraliat? Nu! Nu a făcut nimic cu ele! Sunt aceleași!”.

Reacția lui Teodosie, pus în fața unei infracțiuni: „Asta-i mană cerească!”

Arhiepiscopul Tomisului a intrat în conflict și cu legea penală. În ultimii 15 ani, numele lui Teodosie Petrescu a apărut în 3 dosare, din care unul a fost clasat, iar în altul a obținut achitarea. Al treilea dosar penal deschis de procurori pe numele Arhiepiscopului Tomisului este din 2023.

Anul trecut, jurnaliștii de la Recorder l-au trimis la Teodosie pe un preot care s-a recomandat a fi om de afaceri, pe nume Petrică Leașcu, și l-au filmat pe Înaltpreasfințit în timp ce accepta să remită cu titlu de „comision” suma de 160.000 de lei, în schimbul obținerii prin trafic de influență a unei finanțări din bani publici, în valoare de 800.000 de lei, de la Secretariatul General pentru Culte.

„Asta-i mană cerească ce veniți dumneavoastră”, s-a entuziasmat Teodosie, auzind „târgul” propus de preotul care-i promitea că-i va obține banii pentru renovarea a două biserici, dacă-i dă și lui o parte din ei.

Întâlnirea dintre Petrică Leașcu și Teodosie Petrescu a fost filmată cu ajutorul unei camere ascunse.

După acceptul formal al Înaltpreasfințitului, așa-zisul om de afaceri a filmat o a doua întâlnire, cu sfătuitorul apropiat al înaltului ierarh, preotul Ilie Petre, care deține funcția de consilier economic la Arhiepiscopia Tomisului.

„E simplu! Comisionul e de 20%”, în pune în temă din start Petrică Leașcu pe consilierul lui Teodosie.

„În regulă!”, acceptă fără rezerve preotul Ilie Petre.

Trimis în judecată în al treilea dosar, pentru cumpărare de influență

Pe data de 5 decembrie 2023, procurorii DNA au anunțată că au pus în mișcare urmărirea penală împotriva lui Teodosie Petrescu pentru cumpărare de influență și împotriva lui Ilie Petre, pentru complicitate la cumpărare de influență.

Ulterior, pe data de 8 mai 2024, cei doi au fost trimiși în judecată pe rolul Curții de Apel Constanța.

„În luna iulie a anului 2023, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
În contextul menționat mai sus, inculpatul P.I. (n.r. – consilierul Petre Ilie) i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promiși (160.000 lei) respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanță fictiv”, rețin procurorii DNA.

În prezent, dosarul de cumpărare de influență în care sunt vizați Teodosie Petrescu și consilierul acestuia se află în procedura de cameră preliminară, primul termen desfășurându-se pe data de 17 iunie 2024.

Atunci, cauza s-a amânat pentru data de 11 septembrie 2024, termen până la care avocații celor doi vor depune cereri și excepții cu privire la legalitatea probelor.

Teodosie (centru), însoțit de avocata Maria Vasii, cea care în trecut l-a reprezentat și pe Cristian Cioacă. Foto: Ionuț Mureșan

Dosarul Nazarcea: Acuzat că a luat fonduri europene cu acte false

Pe data de 14 februarie 2020, Înalta Curte l-a achitat definitiv pe Teodosie Petrescu în Dosarul Nazarcea, în care era acuzat că ar fi obținut ilegal bani europeni pentru o podgorie care nu exista.

În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.
 În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită «Ferma 3» – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință «vii pe rod cu struguri pentru vin/vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.
De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor.
Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”, arătau procurorii DNA.

Detaliul care a „cântărit greu” la achitarea lui Teodosie Petrescu

În 2019, ÎPS Teodosie a fost achitat pe fond de judecătorul Cristian Deliorga de la Curtea de Apel Constanța, chiar înainte ca magistratul să fie numit pe o perioadă de 9 ani la Curtea Constituțională.

Toate probele administrate în timpul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor care se coroborează cu expertiza contabilă efectuată în cauză conduc indubitabil la concluzia că inculpații Petrescu Teodosie, Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrișor, Cojocaru Ciprian Ioan, Nadoleanu Gheorghe și Ștefan Aurelian nu au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor cu vinovăția prevăzută de lege, fiind evidentă lipsa relei credințe.
Față de cele de mai sus este evident că inculpatul Petrescu Teodosie nu a urmărit, nici un moment, obținerea unor sume de bani pe nedrept, respectiv subvențiile APIA, în perioada anilor 2010-2016, fiind evidentă lipsa relei credințe (…).
Constatările expertizei agricole efectuate la instrucția penală – respectiv (că – n.r.) suprafața de viță de vie de la ferma Nazarcea nu era exploatată în totalitate, existau goluri de plante, nu s-ar fi respectat normele GAEC, iar cultura era invadată de buruieni – reprezintă cel mult abateri de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene care reglementează acordarea de subvenții APIA”, reține judecătorul în motivarea consultată de Ziare.com.

În apel, magistrații Andrei Claudiu Rus (președinte) și judecătorii Maricela Cobzariu și Lucian Săndel Macavei de la Înalta Curte au confirmat hotărârea de achitare pronunțată de instanța ierarhic inferioară pe numele lui ÎPS Teodosie.

Un detaliu care a „cântărit greu” l-a reprezentat faptul că denunțătorul și-a retras declarațiile date la Parchet.

Martorul Niculae Marghiol: Nu pot explica de ce la urmărirea penală am declarat că Petrescu Teodosie mi-a spus referitor la vița de vie că noi doar trebuie să cerem fonduri, nu să o și lucrăm, întrucât au trecut mulți ani de atunci. Precizez că nu am discutat cu Petrescu Teodosie despre sumele de bani necesare pentru întreținerea viței de vie.

Judecător: Erați nemulțumit de ceva?

Martorul Niculae Marghiol: Da, domnule judecător… Că s-au pus niște lucrări acolo și că Arhiepiscopia nu mi-a dat nici banii și nici salariul pentru aducerea utilajelor mele și a lucrărilor făcute de mine, pe banii mei. Nici acum nu am recuperat banii.

Teodosie, filmat în 2009 în timp ce lua bani de la un reporter

ÎPS Teodosie a mai fost implicat într-un dosar penal deschis în 2009 pentru luare de mită, după ce înaltul prelat a acceptat de la un reporter al publicației România Liberă 850 de euro din suma totală de 3.000 de euro, în schimbul înscrierii acestuia la Facultatea de Teologie.

În cursul lunii martie 2009, suspectul Petrescu Teodosie, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro prin intermediul suspectului Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la aceeaşi arhiepiscopie, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb, să faciliteze înscrierea persoanei denunţătoare ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot.
Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare şi o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunţătoare la cursurile facultăţii, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei şi o sticlă de băutură alcoolică”, precizau procurorii DNA.

Pe data de 22 decembrie 2014, ÎPS Teodosie anunța că a primit soluția de scoatere de sub urmărirea penală de către procurorii de la DNA – Serviciul Teritorial Constanța.

ÎPS Teodosie. Foto: Ionuț Mureșan

„Nu s-a găsit nicio probă care să mă fi incriminat şi a fost închis dosarul. S-a redeschis, s-a revizuit şi s-a clasat definitiv. Am şi primit răspunsul, scris, că s-a scos de sub urmărire penală. Că nu sunt probe de incriminare ca fapte penale”, a afirmat, la vremea respectivă, Arhiepiscopul Tomisului, pentru Mediafax.

Foto: Ionuț Mureșan