Presedintele Forta Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat, duminica, la Ploiesti, ca Romania „este prost condusa” si se afla intr-un mare pericol, aratand ca drepturile si libertatile sunt amenintate si ca exista „un proiect de dominatie care nu tine cont de vointa reala a cetatenilor”.
Ludovic Orban v-o spun clar: mie nu-mi este frica pentru ca nu am niciun motiv sa imi fie frica, pentru ca, oricat m-ar ameninta unii si altii care cred ca au toata puterea, nu au ce sa imi faca, sunt un om liber, sunt un om care nu am niciun schelet in dulap, sunt un om care pot sa ma uit fara niciun fel de jena in ochii oamenilor pentru ceea ce am facut in viata publica si sunt un om care nu dezertez, nu tradez si nu plec de pe campul de lupta.
Iar Romania se va transforma intr-un adevarat camp de lupta, in care tara va avea nevoie de orice om care are cu adevarat constiinta, care intelege ca Romania este intr-un mare pericol, ca democratia este intr-un mare pericol, ca drepturile si libertatile noastre sunt amenintate, ca exista un proiect de dominatie care nu tine cont de vointa reala a cetatenilor”, a spus Orban in cadrul conferintei judetene de alegeri a filialei Forta Dreptei Prahova, citat de Agerpres.
In context, Orban a vorbit despre doua sentimente care sunt dominante in randul cetatenilor, numind aici frica si neputinta.
„Realitatea este ca, astazi, in Romania, exista doua sentimente dominante in randul cetatenilor, care au fost induse in mod special de ei si prelungirile lor institutionale sau mediatice. Primul sentiment este de frica. Aproape orice om de afaceri cu care vorbesti sta si isi pune intrebarea daca nu cumva, in cazul in care isi exprima public optiunea, nu se trezeste cu toate institutiile statului care sa vina sa il controleze. Oameni care sunt angajati in sectorul public isi pun intrebarea ca daca isi manifesta optiunea pentru o formatiune politica de opozitie sau daca isi exprima nemultumirea fata de proasta guvernare, sunt in pericol de a-si pierde locul de munca. Aproape orice profesie care are legatura cu statul, indiferent ca e vorba de dascal, de medic, este supusa unui control parapolitic si se pot exercita presiuni de toate tipurile asupra unor oameni care chiar daca sunt buni profesionisti, pot fi sau se poate incerca sa fie pusi in genunchi.
(…) Al doilea sentiment pe care au incercat sa il provoace este sentimentul neputintei, ca indiferent ce facem noi, astia care nu suntem de acord cu ei, tot ei vor ramane la putere”, a mai spus presedintele Forta Dreptei in discursul sau.
Acesta a subliniat ca puterea, in orice democratie, este detinuta de oameni.
„Daca oamenii vor sa foloseasca puterea si mai ales vor sa o foloseasca cu cap, cu discernamant, toti detinatorii temporari, efemeri de putere sunt praf in vant. Daca ar veni la vot la aceste alegeri in 2024 nu 100% dintre alegatori, macar 50%, macar 55% dintre cetatenii cu drept de vot, va garantez ca toate aceste doua mafii care detin puterea astazi ar fi literalmente spulberate pentru ca, repet, puterea este a oamenilor.
(…) Nu exista arma mai puternica decat votul, pe care il are fiecare cetatean. Daca isi foloseste aceasta arma pentru ceea ce considera el ca este bine pentru comunitatea locala, pentru judet si mai ales pentru tara, va garantez ca putem sa ii si batem de le suna apa in cap”, a transmis Ludovic Orban.