Piaţa smartphone-urilor pliabile va avea în 2023 cel mai expansiv an de până acum, mai mulţi producători, printre care şi OnePlus, anunţând că vor să lanseze astfel de produse.

 

OnePlus nu a venit cu un smartphone pliabil la Mobile World Congress 2023. În schimb, a confirmat că îşi va lansa primul dispozitiv de acest fel undeva în a doua parte a anului.

Directorul de operaţiuni Kinder Liu a spus că primul smartphone pliabil OnePlus va fi un flagship în adevăratul sens al cuvântului, cu dotări tehnice de top, şi că din acest motiv nu s-a vrut grăbirea lansării.

Va fi „ceva fenomenal”, promite directorul de operaţiuni al companiei chineze.

Tabloul 8-imilor din Europa League și Conference League

Compania nu a prezentat şi alte informaţii despre viitorul dispozitiv. Însă, întrebat despre tipul de pliere care va fi folosită, Liu a făcut un gest amplu cu mâinile, care pare să sugereze că telefonul se va deschide precum o carte, după modelul Galaxy Fold.