Incidentul a avut loc vineri dimineață, 18 august, pe lacul Corbu din județul Constanța, după ce femeia a uitat să își asigure mașina, au precizat reprezentații ISU pentru Libertatea.
Pompierii au venit la fața locului, dar nicio persoană nu era prinsă în mașină și nici o altă persoană nu a fost găsită pe lac. „A fost o deplasare fără intervenție”, au spus ei.
Proprietara mașinii, un taxi de culoare galbenă, a fost cea care a sunat la 112 și a anunțat incidentul.
În filmarea publicată de Ziua de Constanța se aude o altă femeie care privește scena și spune amuzată: „Plouă și cu mașini. A dat o ploaie și cu furtună de a adus o mașină de pe câmp”.