Compania ungară Duna Aszfalt, controlată de antreprenorul László Szijj, un apropiat al premierului Viktor Orban, a preluat pachetul majoritar de acțiuni al firmei românești Euro Strada, cu sediul în Brașov și specializată în construcția de drumuri și poduri, potrivit Profit.ro.

Duna Aszfalt a achiziționat 75% din acțiuni de la Angela Țibre, proprietara companiei Euro Strada, iar restul de 25% a fost preluat de Minerva Bizalmi, o altă firmă maghiară aflată în relație de acționariat cu Duna Group.

Euro Strada a raportat în 2023 afaceri de 280 milioane lei și un profit net de 56,6 milioane lei, având peste 100 de angajați. 

Tranzacția consolidează prezența internațională a Duna Group și sprijină extinderea acesteia ca jucător regional important pe piața construcțiilor.

Duna Aszfalt este una dintre cele mai mari companii de construcții din Europa Centrală aflate în proprietate privată, fiind considerată „nava amiral” a Duna Group. 

În 2023, compania a cumpărat și Mota-Engil Central Europe (MECE), una dintre cele mai mari firme poloneze de construcții de drumuri, deja implicată în proiecte finanțate din fonduri europene.

Presa independentă din Ungaria a semnalat anterior că firme apropiate de guvernul de la Budapesta caută achiziții în statele vecine pentru a putea participa la licitații pe fonduri UE, în condițiile în care Ungaria are accesul blocat la o mare parte din finanțările europene din cauza sancțiunilor impuse de Bruxelles.

Controlată de László Szijj, cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Viktor Orban, premierul ungar fiind surprins de presă folosind avionul privat al acestuia, Duna Aszfalt urmărește noi investiții și pe alte piețe regionale, inclusiv în Cehia și Slovacia.