Nicuşor Dan:, primarul general al Capitalei, a declarat că România se află într-un moment de cumpănă, cel mai dificil de depă Revoluție. „Este nevoie de o schimbare fundamentală. În acest context, anunț că intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025. Sunt trei probleme mari pe care România le are și unde rolul președintelui e important.
Corupția și funcționarea instituțiilor: există zone întregi capturate de grupurile de interese. Ele acționează în interesul găștii și nu în interes public. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și interesul de gașcă.
Nicuşor Dan declară va fi o luptă care va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică și justiție. Acestea sunt atribuite unele esențiale pe care trebuie să le aibă președintele. Să stăpânească mecanisme administrative, să poată negocia coagulări politice și să înțeleagă foarte bine mecanismele juridice.
Aceste atribute m-au făcut să fac anunțul de azi. A doua problemă – România nu are azi o direcție. Există peste tot studii, strategii, dar se bat cap în cap unele cu altele și sunt foarte puțin adaptate la realitate. România are și în sectorul public și în cel privat, și în diaspora, resurse foarte importante de competență pe care însă statul nu le-a accesat până în acest moment.
Acesta este rolul președintelui, de a identifica aceste competențe, de e organiza pentru ca împreună să propună politicile publice cele mai potrivite.
A treia problemă: România este împărțită în categorii socio-culturale care sunt în opoziție unele față de altele, pentru că preocupările lor nu au fost înțelese de guvernanți și de clasa politică”.
Întrebat dacă a informat partidele despre această candidatură și ce va face în cazul în care nu va primi susținere deoarece vor fi mulți candidați din partea partidelor pro-europene, și există riscul de a crește șansele extremismului dacă vor fi candidați separați, Nicușor Dan a răspuns:
„Am venit azi în fața societății și evident și a partidelor pro-occidentale și am făcut o propunere, am prezentat o impoteză care mie mi se pare cea mai potrivită, că de asta am și venit cu ea. Bineînțeles că sunt multe scenarii, multe calcule, dar n-o să intru eu în ele acum. Eu am venit și am prezentat propunerea mea”.
La întrebarea dacă va fi un termen limită pentru un răspuns din partea partidelor, Nicușor Dan a explicat că „în momentul ăsta nu cunoaștem nici data alegerilor”.
USRE nu-l vrea pe Nicușor Dan
Reprezentantul USR, Cristian Ghinea, a declarat, luni, întrebat despre o candidatură a primarului Capitalei, Nicuşor Dan, la alegerile prezidenţiale, că din punctul de vedere al USR au candidat şi au 1,7 milioane de oameni care au votat-o pe Elena Lasconi, el precizând că nu vede de ce ar schimba acest lucru.
”Am văzut că a apărut pe surse acest lucru, din punctul de vedere al USR, avem candidat, avem 1,7 milioane de oameni care au votat-o pe Elena Lasconi, nu văd de ce am schimba acest lucru, dar nu depinde de mine. USR este un partid democratic. În acest moment, avem un Congres al USR care a luat o decizie că Elena Lasconi este candidatul la prezidenţie şi nu văd eu personal de ce am schimba acest lucru, dat fiind că a fost o candidatură de succes”, a arătat Ghinea, întrebat despre scenariul susţinerii lui Nicuşor Dan ca şi candidat unic al coaliţiei la prezidenţiale.
Nici PSD nu-l vrea
La rândul lui, preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Daniel Suciu, afirma, despre o candidatură a lui Nicuşor Dan la prezidenţiale, că îi este foarte greu să creadă că, fiind social-democrat, ar putea să-l voteze pe Nicuşor Dan, adăugând că un anunţ intempestiv al unui personaj politic care nu aparţine niciunui grup, niciunui partid, i se pare că este o forţare de mână.
Potrivit lui Suciu, cei îngrijoraţi de acest anunţ pe care ar putea să îl facă Nicuşor Dan sunt cei de la USR, care au deja un candidat pe această zonă.